Hramul Schitului de la Rignano Flaminio
Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul a găsit și anul acesta Schitul de la Rignano Flaminio în straie de sărbătoare, cu prilejul hramului.
Astfel, prezența celor peste 150 de copii și tineri, cu vârste între 3 si17 ani, care participă la cea de-a VI-a ediție a Școlii de vară organizată de Schit, a amplificat și mai mult atmosfera de bucurie a hramului.
Acesta a debutat pe 19 Iulie cu participarea copiilor la Ambasada României de la Roma invitați de Excelența Sa Gabriela Dancăcu, ambasadorul României în Italia.
Hramul a fost un bun prilej pentru întâlnirea unui număr mare a preoților parohi din Protopopiatul Lazio II care au participat la adunarea lunară a ședinței de protopopiat.
Sărbătoarea noastră a fost încununată de slujirea Sfintei Liturghii în sobor, urmată de agapa frățească la care au participat
câteva sute de oameni.
Mulțumim Domnului pentru "toată darea cea bună și tot darul desăvârșit! "
A consemnat Ierom. Stefan Simion.