Alege limba:
{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

PS Atanasie de Bogdania la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Marginea, Suceava.

În ziua de joi, 8 septembrie 2022, la praznicul Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Marginea, din județul Suceava, care și-a sărbătorit hramul.

 

În cuvântul de învățătură, adresat participanților la slujbă, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că „ne găsim la început de an bisericesc, a cărui cunună este binecuvântată de sărbătoarea de astăzi. Luna septembrie este considerată luna facerii, după tradiția iudaică. Toată facerea lumii este încununată de crearea omului în ziua a șasea. În ziua a șaptea Dumnezeu s-a odihnit, iar Biserica ne învață că ziua a opta este ziua eshatologică, adică este veacul ce va să vină, ziua care nu se va mai termina și de care ne vom bucura veșnic”.

 

Maica Domnului, cel mai mare dar făcut de Dumnezeu oamenilor.

 

Astăzi, în a opta zi a facerii, prăznuim nașterea Maicii Domnului, cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut nouă, oamenilor. Dar și noi, la rândul nostru, I-am dăruit-o pe Fecioara Maria. Oricâte daruri i-am făcut noi Domnului, nimic nu s-a comparat cu darul cel mai prețios: Maica Domnului. Astăzi, prin Fecioara Maria, vedem pe Eva cea nouă, care dezleagă lanțurile blestemului neascultării protopărinților noștri Adam și Eva. Din ea se naște Adam cel Nou, care nu mai greșește ca Adam cel dintâi și care ne va mântui. Așadar, noi oamenii simpli, plini de păcate și greșeli, i-am dăruit lui Dumnezeu trup din care să se nască și să ne mântuiască. Din trup păcătos și neputincios Dumnezeu a făcut trup sfânt, care Îl primim la fiecare Dumnezeiască Liturghie prin Sfânta Împărtășanie.”

 

Maica Domnului este fără de păcat.

 

Maica Domnului nici măcar cu un gând nu a greșit în fața lui Dumnezeu. Ea este fiică a lui Dumnezeu-Tatăl, singura și unica care devine mamă a lui Dumnezeu-Fiul și în chip tainic, mireasă nenuntită a lui Dumnezeu-Duhul Sfânt. Prin Harul primit, ea îl naște pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Tot acest Har este cel care i-a dat putere și a întărit-o atunci când a văzut suferințele prin care a trecut Fiul ei. Astfel, prin Dânsa înțelegem cum trebuie să ne asemănăm lui Dumnezeu și să fim bineplăcuți Lui.”

 

Maica Domnului este bucurie.

 

Maica Domnului este cununa a tot ceea ce s-a prezis în vechime, este abecedarul credinței noastre. Ea ne învață să fim cu adevărat creștini, să iubim, să fim bineplăcuți Domnului. Prin ea primim bucurie neașteptată după trebuința fiecăruia.”

 

La final, ierarhul a adresat cuvinte de mulțumire maicii starețe și tuturor monahiilor, precum și autorităților civile prezente la eveniment. Așezământului monahal și-a serbat anul acesta pentru a zecea oară hramul, care la început a fost un schit de călugărițe și ulterior a devenit mănăstire. În ziua de 18 august 2019, PS Atanasie de Bogdania a participat la slujba de târnosire a bisericii mănăstirii, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nordși dePreasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

 

 

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI

 

 

 

 

 

 

 
 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 
 

 
 
4089177