Alege limba:
{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

Duminica Ortodoxiei la Centrul Eparhial de Roma | PS Atanasie de Bogdania a slujit Dumnezeiasca Liturghie

PS Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a slujit la Duminica Ortodoxiei, 5 martie 2023, Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Eparhial de la Roma. La final a avut loc tradiționala procesiune cu icoane, iar copiii care au participat la Concursul „Împreună cu Hristos în mileniul III” au fost premiați.

 

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificația Duminicii Ortodoxiei, ca moment de aducere aminte a biruinței Ortodoxiei asupra ereziilor și iconoclaștilor, care au înlăturat și distrus icoanele din bisericile veacului al IX-lea. Ierarhul a amintit și despre cele două împărătese, Irina, care în anul 787 convoacă lucrările Sinodului al VII-lea Ecumenic, și Teodora, care în anul 843 împreună cu patriarhul Metodie al Constantinopolului, restabilește cinstirea icoanelor în bisericile din Imperiul Bizantin.

 

Preasfinția Sa a subliniat că cel mai mare eretic al tuturor timpurilor este diavolul, care luând chip de șarpe, în Rai, a spus cea mai mare minciună primilor oameni, iar prin aceasta începe căderea omului și izgonirea acestuia din Rai. Adam și Eva au fost păcăliți că mâncând din pom nu vor muri. Nu au murit pe loc, dar au început drumul spre moarte. Rostul postului este de a redobândi raiul și locul nostru în acesta.

 

Predica ierarhului poate fi ascultată aici: https://youtu.be/Q1665_ZCxuc

 

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI

 

 

 

 

 

 
 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 
 

 
 
4795368