Alege limba:
{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

Avantajul de a avea două țări materne descoperit în Campania ”Cu România în inimă”

Deja a devenit o obișnuință ca sâmbătă după amiaza în jur de 25 – 30 de adolescenți români să se întâlnească la Parohia ”Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma pentru a cunoaște și a sta de vorbă cu un invitat din cadrul campaniei ”Cu România în inimă”, care se organizează cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania. De ce aceste întâlniri? Pe de o parte pentru a-i încuraja pe adolescenții români născuți sau veniți de mici copii în Italia de a fi mândri de originile lor, iar pe de altă parte pentru a le prezenta exemple de viață ale unor alți conaționali deja realizați și apreciați în anumite domenii. Totodată aceasta este și o modalitate de a-i face pe adolescenți să interacționeze și mai mult între ei și chiar să se cunoască mai bine, în contextul în care ei au libertatea să pună orice fel de întrebare invitaților.

 

În biserică - legătura puternică cu țara

Așa s-a întâmplat și la întâlnirea cu scriitoarea și jurnalista Tatiana Covor, unde adolescenții – după două ore de discuții - parcă ar fi vrut să mai afle câte ceva despre parcursul său profesional în Italia, unde a ajuns în urmă cu 47 de ani. Și la fel de încântată de discuția cu adolescenții români a fost chiar și Tatiana Covor: ”Întâlnirea aceasta a fost foarte specială, pentru mine. Până acum nu mai întâlnisem tineri români născuți în Italia și mă interesa mult să înțeleg cum se identifică acești tineri: ei cresc în școli italiene, vorbesc italiana mult mai bine decât părinții lor și cunosc România doar în timpul vacanțelor. Realitatea parohiilor ortodoxe, în special cele atât de active cum este cea a părintelui Ciprian, reprezintă fără îndoială o puternică legătura cu țara, cu obiceiurile, tradițiile, cu sentimentul de a fi român. Dau un sentiment de apartenență acestor tineri”.

 

”A avea două țări "materne" reprezintă un atu”

Referitor la avantajele pe care acești adolescenți le au, avantaje care de exemplu în trecut la alte generații nu existau, scriitoarea Tatiana Covor consideră că: ”Tinerii aceștia încă nu sunt perfect conștienți de faptul că a avea două țări "materne" reprezintă un atu. Încă nu își dau seama de acest lucru. Din acest motiv întâlnirile lor de la parohie le oferă răspunsuri și prilej de reflecție. Este și ocazia în care să realizeze că părinții lor fac un sacrificiu pentru ca ca ei să aibă un orizont mai deschis. Pentru adulți, perioada aceasta este deja un mare pas înainte. Prima treaptă, la sosirea în Italia, fusese de căutare și de supraviețuire. La început, copiii rămâneau în țara, nu veneau cu părinții în Italia. Acum e altfel: se nasc aici. Asta dovedește că adulții și-au găsit strada, s-au echilibrat, se pot ocupa de viitorul copiilor lor, nu numai de a

"trimite bani acasă".

 

A lua ce este mai bun și din Italia și din România

Mesajul pe care Tatiana Covor a încercat să-l transmită acestor tineri români este acela de a se considera norocoși cu aceasta dublă naționalitate care le stă la dispozitie. ”Le-am spus să ia ce e mai bun și dintr-o parte și din cealaltă, să își caute propria stradă, să nu piardă ocaziile pe care viața le va pune în fața lor, dimpotrivă, să fie atenți, să le caute cu determinare” a mai comentat scriitoarea și jurnalista Tatiana Covor.

 

 

”Libertatea și responsabilitatea trebuie să meargă mână în mână”

La a patra întâlnire din cadrul Campaniei ”Cu România în inimă!” a asistat – ca de obicei – și gazda - părintele Ciprian Baltag al Parohiei ”Înălțarea Sfintei Cruci”: ”Plină de umor și cu un simț al măsurii incredibil, doamna scriitor Tatiana Covor a fost la fel de tânără ca și adolescenții cu care s-a întâlnit în parohia noastră, căci tinerețea nu ține de vârstă”

”Plecată de o viață de om din România comunistă (din 1976), doamna Tatiana le-a povestit tinerilor greutățile acelei epoci și lipsa de libertate a acelor vremuri. Prin cuvintele sale a încercat să-i conștientizeze pe tineri de faptul că libertatea și responsabilitatea trebuie să meargă mână în mână. Și, de asemenea, le-a istorisit câte ceva despre parcursul său profesional, dându-le câteva sfaturi de viață. A fost o întâlnire caldă și încurajatoare pentru tineri, care au înțeles că asumarea alegerilor noastre în viață ne face liniștiți și împliniți în ceea ce facem” a comentat părintele Ciprian.

 

Fiecare țară oferă ceva deosebit în felul ei

Și tinerii prezenți la întâlnire erau plini de entuziasm să o asculte pe invitata lor. ”În întâlnirea de astăzi am cunoscut-o pe doamna Tatiana Covor, care ne-a prezentat experiența și povestea ei. Doamna Tatiana ne-a transmis curajul de a alege viitorul pe care noi îl vrem pentru noi însăși, un viitor plin de posibilități, dar în același timp de nu a uita de unde venim și cine suntem. În timpul discuției noastre am confruntat două realități diferite, cea din Romania și cea din Italia. În concluzia discuției am observat că fiecare dintre aceste două țări oferă câte ceva deosebit in felul ei” este părerea Anei Hugianu, în vârstă de 23 ani.

 

Sacrificiile și suferințele altor români veniți în Italia cu mult înainte de 1989

Și pentru Nicole Poptop, 19 ani, această întâlnire a fost foarte intensă și interesantă: ”Abia așteptam să-i aud povestea, pentru că nu mai cunoscusem pe nimeni care să fi fost în Italia de atât de mult timp. Am fost foarte impresionată de caracterul ei, de determinarea ei, de faptul că, în ciuda tuturor dificultăților pe care le-a întâlnit, nu a renunțat niciodată, într-adevăr a devenit și mai puternică. Nu știu dacă aș fi putut să-mi părăsesc întreaga familie și să trăiesc într-o țară complet singură. Cuvintele și povestea dânsei m-au inspirat și mă determină foarte mult, astfel încât și eu să-mi pot atinge obiectivele propuse în viață”.

 

La următoarea ediție a acestei campanii – care va avea loc la 18 martie 2023, de la ora 16.00, tot în Parohia ”Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma - va participa MARIUS BIZĂU, actor român în Italia. La întâlnire pot asista adolescenții și din alte parohii din regiunea Lazio.

 

Informații suplimentare:

 

Tatiana Covor, scriitoare, a crescut în Moldova, un loc care pentru ea reprezintă raiul copilăriei, a părăsit România în 1976 și se stabilește la Roma. De atunci își pune întrebări despre propria identitate, despre rădăcini si dezrădăcinare. În rezumat, sare ca arsă dacă cineva ponegrește Italia. Sare la fel de sus dacă aude vreun cuvânt nepotrivit despre România.

Din punct de vedere profesional, înainte de a scrie cărți și articole pentru presa românească, Tatiana Covor s-a ocupat și s-a specializat în comunicare și imagine de companii.

 

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma a fost fondată în data de 15 martie 2001, cu harul lui Dumnezeu și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale, încredințându-i-se cinstirea de-viață-purtătoarei Cruci, odor sfânt, ce se păstrează la Roma în Basilica Sfânta Cruce (Basilica Santa Croce in Gerusalemme), împreună cu piroanele Răstignirii și inscripția scrisă de Pilat. Grupul Nepsis al parohiei organizează anual pelerinaje, evenimente culturale, serate cu tinerii, master-cake, concerte de colinde, participări la evenimentele frăției Nepsis din Episcopie și Mitropolie. De asemenea, parohia organizează anual, în colaborare cu alte biserici apropiate, Tabere pentru copii și adolescenți și totodată acordă numeroase ajutoare financiare cazurilor sociale, familiilor numeroase sau monoparentale, sprijin pentru cazurile medicale venite din România, pentru conaționalii care se întorc în țară, pentru parohiile nou înființate sau care au proiecte de biserică, vizite în spitale și în adăposturile improvizate locuite de credincioși de etnie romă și multe alte inițiative.

 

 

 

 

 

 
 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 
 

 
 
4284063