Vizita corului Învierea din Fălticeni la Torino și Saluzzo
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în anul omagial închinat cântăreților și imnografilor bisericești, am avut bucuria de a primi în mijlocul comunităților noastre din Torino și Saluzzo, corul mixt "Învierea " de la catedrala din orașul Fălticeni, județul Suceava condus de PC. Părinte Claudiu Hariuc.
Vineri 12 mai la ora 20 , după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, la parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Torino, corul a interpretat un mini concert de cântece religioase pascale.
Sâmbătă 13 mai la ora 18, la centrul cultural și etnografic "Casa Berlovan " a parohiei Sfanta Cruce corul a interpretat un program artistic folcloric și de doine tradiționale românești, împreună cu grupul " Șezătoarea" condus de doamna Rodica Manciu.
Duminică 14, mai corul a participat la Sfânta Liturghie în parohia sfântul Mare Mucenic Procopie din Saluzzo a cărui paroh este părintele Simota Codrin, dând răspunsurile la slujbă. După Sfânta Liturghie, corul a interpretat un moment artistic religios.