Alege limba:
{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

Etapa parohială a Festivalului Bucuriei în cadrul Parohiei Ortodoxe Române "Sfânta Muceniță Lucia" - Veneția 1

"Oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii care transmit bucurie și veselie, oriunde s-ar afla" (Sf. Paisie Aghioritul).

 

Duminică, 28 mai 2023, a avut loc faza parohială a Festivalului Bucuriei în cadrul parohiei noastre. Marea familie a comunității noastre a fost reunită în această zi de sărbătoare, de Părintele Protopop Avram Matei și doamna preoteasă Mioara Matei, așa cum obișnuiesc să facă de fiecare dată, ca să împărtășim bucuria unii cu alții, căci așa se înmulțește.

În cadrul acestui moment cultural-artistic corul de copii, condus de doamna Diana Munteanu, ne-a încântat cu o frumoasă prezentare a patru melodii populare, specifice diferitelor zone ale României și Moldovei.   Numeroși copii au prezentat, de asemenea, și un repertoriu de muzică instrumentală, interpretând piese la fluier, caval și saxofon, uimindu-ne prin talentul și aptitudinile lor excepționale. Au urmat apoi numeroși copii care cântat la pian, recitare de poezii creștine, precum și o frumoasă interpretare la vioară.

Tinerii noștri, din grupul Nepsis, au prezentat un frumos dans popular și-i felicitam pentru munca și stăruința depusa la toate repetițiile, precum și seriozitatea cu care s-au implicat.

Apoi corul mare, condus de domnul profesor Mihai Curcan, a prezentat minunate cântece patriotice și la sfârșit au interpretat solemn cele două imnuri ale României și Republicii Moldova. 

La încheierea festivă a sărbătorii, Părintele Avram a ținut să mulțumească întregului comitet parohial pentru implicare, ajutor și organizare.  Apoi a urmat premierea cu o diplomă și  felicitarea familiilor care anul acesta au primit primul prunc de la Domnul, precum și familiile care au fost binecuvântate cu mai mulți copii.

De asemenea, a fost premiat și cel mai în vârstă credincios al comunității noastre, moș Pavel, așa cum îl cunoaștem toți,  în vârstă de 96 de ani și care participă, fără excepție, la fiecare Sfântă Liturghie.

După prezentarea cultural-artistică, toți participanții au fost invitați la o agapă frățească împărtășind împreună veselie, joc și voie bună.

Privind cu bucurie la toți acești copii și tineri ni s-a umplut inima de cer, căci au reușit să ne transmită acea bucurie, care-i face pe oameni mai buni și au aprins în inimile noastre lumina cea dulce a vieții.

Iar pentru toate acestea, aducem mulțumire și slavă și închinăciune Bunului Dumnezeu, Domnului Puterilor, pentru această zi frumoasă, în care am reușit să ne bucurăm deplin de tot ce-i frumos și plăcut Domnului.

Hristos S-a înălțat!

 

 

 

 

 

 
 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 
 

 
 
4562029