Zilele Europene ale Patrimoniului
În fiecare an, în luna septembrie (anul acesta, în România, în data de 16 septembrie), se desfășoară Zilele Europene ale Patrimoniului, la inițiativa comună a Consiliului Europei și a Uniunii Europene. Anual, există o anumită tematică a acestui eveniment. Anul acesta, tema este patrimoniul viu (cum mai e numit patrimoniului cultural imaterial – PCI), la împlinirea a 20 de ani de la adoptarea Convenției de la Parispentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.
PCI este definit ca fiind „practicile, reprezentările, expresiile, cunoștințele, abilitățile – împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele și spațiile culturale asociate acestora –, pe care comunitățile, grupurile și, în unele cazuri, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural”(1).
Patrimoniul cultural imaterialsau moștenirea culturală intangibilă cuprinde: tradiții și expresii verbale, artele spectacolului, muzica tradițională, dansul tradițional, practici sociale, ritualuri și evenimente festive, jocuri de copii și jocuri sportive tradiționale (cum e jocul de oină), cunoștințe și practici referitoare la natură și la univers, tehnici legate de meșteșuguri tradiționale.
Patrimoniul viu. (PCI) este „transmis din generație în generație, este recreat în permanență de comunități și grupuri, în funcție de mediul lor, de interacțiunea cu natura și istoria lor, conferindu-le un sentiment de identitate și continuitate și contribuind astfel la promovarea respectului față de diversitatea culturală și creativitatea umană”(2). De aceea, și în cazul migranților, PCI este deosebit de valoros – căci, este evident, cea mai mare parte a moștenirii migrației este imaterială. PCI este patrimoniul pe care fiecare om îl poartă cu el oriunde ar merge în lume.
În aceste zile, suntem îndemnați, să menținem în viață (salvgardăm) acest tip de patrimoniu.
Mai jos, regăsiți un link spre un material propus de European Heritage Days, Department of Culture, Nature and Heritage of the Council of Europe (broșură în limba engleză/franceză, care prezintă mai multe propuneri de activități, în domeniul patrimoniului cultural imaterial, ce pot fi realizate pentru a sărbători Zilele Europene ale Patrimoniului):
EN:
FR:
(1)CONVENȚIE din 17 octombrie 2003 pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, Articolul 2, alineatul 1, https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/67741accesat în data de 17.02.2022.
(2)Ibidem.
Prof. Maria Șpan