Alege limba:

    Select your language

Întâlnirea preoților și Conferință Preoțească în cadrul Protopopiatului Toscana II

Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Toscana II, au participat marți, 12 martie 2024, la Adunarea Protopopială și Conferința Preoțească din această lună. Evenimentul a avut loc la Parohia „Învierea Domnului” din localitatea Massa și a reunit pe cei 8 preoți parohi din cadrul protoieriei.

După săvârșirea Slujbei Acatistului Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, Preacucernicul Părinte Dragoș Pavel, gazdă a evenimentului, a susținut conferința „Dumnezeu îi iubește pe cei îndelung răbdători în vreme de boală”, după care, preoții au participat la ședința adunării protopopiale, în cadrul căreia s-au discutat și s-au dezbătut aspecte pentru buna organizare a protopopiatului.

Următoarea întâlnire va avea loc pe data de 16 aprilie și va fi găzduită de Parohia „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio.

 

 

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4825884