Alege limba:

    Selectați limba dvs

A doua conferință semestrială de primăvară în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei – 4 aprilie 2024

142 conf sem2

Joi, 4 aprilie 2024, Parohia „Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului” din Giaveno a fost gazda celei de-a doua conferințe semestriale de primăvară din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avându-l alături pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania, la care au participat preoții, diaconii și preotesele din protopopiatele din zona de nord a Italiei.

După rostirea rugăciunii și a binecuvântării, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a adresat un cuvânt de întâmpinare preoților și diaconilor participanți.

Preacucernicul Părinte Protopop Marius Floricu, de la Parohia „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” (Protopopiatul Piemonte I), a susținut conferința „Susținerea, prevenția și reabilitatea persoanelor cu adicții”. În cadrul conferinței, s-a prezentat o statistică a prezenței drogurilor în Europa, din care reiese că substanțele ilegale sunt răspândite la o scară largă, iar numărul persoanele dependente este greu de stabili. Dependența este condiția care rezultă din consumul unei substanțe, în timp consumatorul devenind compulsiv, iar viața familiară și socială fiind influențate de starea de dependență.

Pe lângă cele mai cunoscute tipuri de dependențe, precum alcoolul, tutunul, drogurile, medicamentele și halucinogene, se adaugă pornografia, jocurile de noroc și cele video, provocarea stării de excitație sau de durere, cleptomania și altele.

Cauzele dependenței sunt o combinație de factori fizici, mentali, emoționali și circumstanțiali, și anume: istoricul familiar, stresul, gândirea negativă, anxietatea, depresia, durerea cronică fizică sau emoțională.

În recuperarea celor dependenți, un rol esențial o are contribuția familiei și a apropiaților. Celor dependenți li se oferă mai multe metode pentru a se trata, precum: consiliere psihologică, tratament medicamentos, umplerea timpului cu activități mai sănătoase și altele.

După conferință, a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a mulțumit părintelui Marius pentru relatarea făcută, pentru readucerea în actualitate a situației celor cu adicții, precum și pentru oferirea de sfaturi în ceea ce privește tratamentul acestora.

La eveniment a fost prezent și domnul Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României la Torino, care a adresat un cuvânt de salut celor prezenți.

Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată recomandărilor pastorale și misionare.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

 

 

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4833525