Alege limba:

    Selectați limba dvs

Lansarea filmului documentar "Coroana României" la Roma

210 roma2

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, în a doua duminică după Paști, a avut loc la Roma, lansarea filmului documentar „Coroana României”. Evenimentul s-a desfășurat la parohia „Nașterea Maicii Domnului”- Roma 2, în prezența părintelui vicar Gheorghe Militaru, a părintelui protopop Cristian Oltean (Lazio 1), a părintelui paroh al parohiei gazdă, Ioan Ivan și a realizatorului George Grigoriu, venit din România, împreună cu echipa sa, special pentru acest eveniment.

Au participat și numeroși credincioși, care vizionând acest documentar, au redescoperit frumusețea și bogăția pe care o purtăm în noi, ca români, peste tot în lume, și mai ales pe meleaguri străine.

Am aflat din film, că regele Ferdinand si regina Maria, au fost încoronați ca rege și regină "a românilor" și nu "a României”, lucru care ne responsabilizează, și pe noi, cei „ de peste veacuri”, să cunoaștem, să transmitem mai departe, să împărtășim generațiilor care vin, ceea ce suntem și mai ales jertfa pe care strămoșii noștri au făcut- o pentru țară, și de fapt pentru noi.

A fost o seară de bucurie, care s-a încheiat frumos, cei prezenți ciocnind câte un ou roșu, spre slava lui Hristos Dumnezeu cel Înviat a treia zi din morți!

Întărim și noi îndemnul de a fi prezenți la lansarea filmului în celelalte orașe din Italia.

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4866319
Today: 6