Alege limba:

    Selectați limba dvs

Hramul mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma

425 roma

Joi, 15 august 2024, obștea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma, și-a prăznuit hramul principal, un moment de bucurie duhovnicească și de mulțumire adusă către Dumnezeu, pentru toate binefacerile primite în cei 16 ani de la înființare.

La acest moment aniversar, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii, la care au participat credincioși și pelerini, care au venit să aducă mulțumire și laudă Maicii Domnului.

Chiriarhul a adresat, celor prezenți, un cuvânt de învățătură, care poate fi ascultat, integral, accesând link-ul: https://youtu.be/JFPXGi5z6s8

După slujirea Dumnezeieștii Liturghii, a urmat tradiționala agapă frățească, alături de toți creștinii și pelerinii prezenți la praznicul Adormirii Maicii Domnului.


Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma a fost înființată în anul 2008, fiind numită ca stareță monahia Maria. Încă de la începuturile ei, a adus mângâiere și încurajare credincioșilor care o frecventează, atât prin slujbele liturgice și prin misiunea pastorală, cât și prin proiectele editoriale și social-caritative pe care le desfășoară. Adresa mănăstirii este: via Ardeatina, nr. 1741, Roma.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4865725
Today: 215