Alege limba:

    Selectați limba dvs

PS Atanasie de Bogdania la Mănăstirea Marginea: Suferința și durerea îl întorc pe om la Dumnezeu.

427 marginea

În Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor), 18 august 2024, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marginea, județul Suceava.

În cuvântul de învățătură, adresat participanților la slujbă, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că „omul aflat în suferință și durere îl caută pe Dumnezeu. Cei 5000 de bărbați, în afară de femei și de copii, amintiți în evanghelia de astăzi, probabil, Îl căutau pe Dumnezeu pentru că fiecare dintre ei avea câte un bolnav, un necaz sau o durere. Dumnezeu, tot timpul, prin cei care Îl slujesc, apostolii în acea vreme, preoții în vremurile noastre, împarte darurile Sale: atunci vindecări și hrană trupească, acum Trupul și Sângele Său, ca hrană sufletească.”

În minunea înmulțirii pâinilor și peștilor vedem Taina Euharistiei

„Cele cinci pâini și doi pești au fost darurile aduse către Domnul, spre a fi binecuvântate și împărțite poporului. La Proscomidie, când se pregătesc cele ce vor deveni Trupul și Sângele Domnului,  se folosesc 5 prescuri, vin și apă, aduse în dar de popor și oferite, la momentul potrivit, celor care se vor cumineca. Vedem, așadar, că minunea din evanghelie este o prefigurare a Euharistiei.”

Semnificațiile celor cinci pâini și doi pești

„Textul explică simbolismul celor cinci pâini și doi pești din relatarea biblică a înmulțirii pâinilor astfel: peștii sunt interpretați ca reprezentând „legea și prorocii” sau „Noul și Vechiul Testament”; cele 12 coșuri simbolizează cele 12 seminții ale lui Israel și cei 12 apostoli; cele cinci pâini reprezintă cele cinci cărți ale lui Moise și simbolizează atât hrana spirituală a poporului Israel, cât și cele necesare la pregătirea Sfintei Euharistii, iar cei cinci mii de bărbați, hrăniți cu pâine, simbolizează cei care au primit botezul și au crezut în cuvântul lui Petru la Cincizecime.”

Gândul la Evanghelia zilei poate fi citit accesând link-ul: https://theofania.ro/duminica-a-8-a-dupa-rusalii-dumnezeu-care-hraneste-omenirea/


Așezământul monahal, înființat cu unsprezece ani în urmă, la început, a fost un schit de călugărițe și, ulterior, a devenit mănăstire. În ziua de 18 august 2019, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a participat la slujba de târnosire a bisericii mănăstirii, împreună cu  Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În zilele de 15 și 16 august 2024, Preasfințitul  Atanasie de Bogdania, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a participat la slujbele rânduite cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Putna. Slujbele a fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

 

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4865714
Today: 204