Proiectul ”Desaga cu doruri” – Verona 1
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan și la îndemnul Preasfințitului Atanasie de Bogdania, parohia Verona 1 participă la Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” cu proiectul ”Desaga cu doruri”.
Acest proiect a fost gândit, împărtășit și va fi implementat împreună cu parohia „Nașterea Domnului și Sf. Ap. Andrei” din Ploiești.
Legătura frățească dintre parohiile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Verona și „Nașterea Domnului și Sf. Ap. Andrei” din Ploiești are rădăcini adânci, care țin de prietenie, prețuire reciprocă și idealuri comune. De aceea, inițiativa Patriarhiei Române de a lansa Concursul Național Catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni” ne bucură nespus, oferindu-ne șansa unor noi experiențe comune.
Am ales să intitulăm proiectul nostru „Desaga cu doruri”, o denumire deloc întâmplătoare. Dicționarele ne spun că desaga este „o traistă formată din două părți, care se poartă pe umăr sau pe șa”. Este obiectul vechi românesc, cu care se transportă hrana – atât de necesară vieții – și alte valori importante. „Dorurile” din „desaga” noastră reprezintă deopotrivă hrană de mult preț și valorile cele mai înalte. Desaga însoțește marile călătorii. Desaga poartă în cele două părți ale ei greutăți semnificative, care păstrează echilibrul, cumpănirea. Cumpănind atent, regăsim simbolic în cele două traiste care alcătuiesc „desaga” noastră: cele două parohii surori, dimensiunea familială a Bisericii și dimensiunea eclesială a familiei, cultura națională și cultura europeană, copiii și părinții, hrana trupului și hrana sufletului, gândirea și afectivitatea ș.a.
Mizând pe adevărul profund exprimat în denumirea concursului, „Desaga cu doruri” își propune să ne reunească – români din Ploiești și români din Verona – în atmosfera caldă a marii familii: Biserica.
Conceput după modelul vechi românesc al Șezătorii, proiectul nostru dorește să adune copiii și familiile lor în jurul unor povești, ce-și vor descoperi semnificațiile adânci în timp ce mâinile vor lucra.
Ne vor ajuta în implementarea proiectului: Compania teatrală ”Red Nose Society” și o firmă de curierat.
Proiectul are și o component socială importantă și se va materializa, dacă Bunul Dumnezeu ne va ajuta, cu ajutorarea bătrânilor de la un azil din Ploiești.