BINECUVÂNTAREA CRUCII DE PE CAPELA CIMITERIALĂ DIN TORINO
Din mila lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 02 Februarie, în solemnitatea Praznicului Întâmpinării Domnului, după Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba de binecuvântare a crucii care a fost așezată pe cupola Capelei din Cimitirul Ortodox, cu hramurile „Învierea lui Lazăr și Sfântul Nou Mucenic Efrem”. Rânduiala s-a celebrat de către slujitorii Parohiei “Înălțarea Sfintei Cruci”, Torino II, împreună cu Preacucernicul Părinte Protopop Marius Floricu. După acest moment, rugăciunea a continuat cu oficierea parastasului pentru vrednicul de pomenire preot Lucian Roșu, de altfel inițiatorul proiectului Cimitirului și Capelei Ortodoxe.
În cuvântul de final, parohul Parohiei mai sus menţionate, Gabriel Burcescu, a mulțumit părintelui Protopop, preoţilor slujitori şi echipei de constructori pentru prezență, dar și credincioșilor care au reușit să participe la memorabilul eveniment pentru comunitatea noastră din Torino, evidențiind,printre altele, și faptul că această construcție a Capelei s-a săvârșit într-un timp relativ scurt (piatra de temelie fiind pusă pe 27 Iulie 2019, iar stadiul lucrărilor la momentul actual fiind aproape de sfârșit), prin jertfa slujitorilor și credincioșilor comunității noastre. De asemenea, a mai menționat un alt aspect important și anume că, bucuria noastră este cu atât mai mare, cu cât în Patriarhia Română, anul 2021 a fost delcarat “An comemorativ al celor adormiți in Domnul; valoarea liturgica si culturală a cimitirelor”, complexul amintit fiind unicul din Italia.
Acesta se întinde pe o suprafață de 7200 de m^2, dintre care două loturi de înmormâtări au fost deja efectuate după normele prevăzute de regulamentul comunal pentru astfel de amenajări, în primul lot dormindu-şi deja somnul de veci 80 de persoane.
Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!
Preot Paroh Gabriel Burcescu