"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Relațiile din familie după modelul relațiilor Mântuitorului

Luni, 5 aprilie, ne- am întâlnit cu Maica Sofronia Rădulescu, de la Centrul Sfinții Arhangheli din Iași, într- o sesiune on- line cu enoriașii din cele cinci parohii reunite în cadrul proiectului de înfrățire: "Familia- Doină și Rugăciune".

Într - o atmosferă destinsă și deschisă, maica Sofronia a dezvoltat un subiect sensibil și mereu de actualitate, niciodată epuizat și anume modelul relațiilor sănătoase în cadrul familiei. Punctul de plecare a fost modelul circular al relațiilor Mântuitorului Hristos mai întâi cu Dumnezeu Tatăl, apoi cu Ucenicul cel iubit, cu cei 3 Ucenici prezenți pe Muntele Tabor, respectiv cu ceilalți 12 ucenici, pe care l- a transferat analogic în cadrul restrâns al fiecărei familii. Maica a subliniat necesitatea primordialității relației cu Dumnezeu în tot ce întreprinde omul, cu atât mai mult în sânul familial, unde fiecare gest sau faptă cântărește mult mai greu având repercusiuni adânci asupra relațiilor construite și mai cu seamă asupra psihicului în formare al copiilor. Astfel că esența unei raportări sănătoase intrafamiliale o constituie disponibilitatea de a dărui, a te jerfi, de a negocia întâi cu sinele, apoi cu alteritatea, de a te bucura, de a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile Sale din viața ta, în sfârșit de a putea binecuvânta chiar și pe cel care te tulbură, răspunzându - i cu smerenie și dragoste. Cuvântul maicii a reușit să capteze atenția  participanților prin bogăția noțiunilor teoretice prezentate, dar mai ales prin abordarea lor dintr - o perspectivă pragmatică, din imediata realitate, la îndemână tuturor.

Încheiem împărtășindu- vă gândul lui Costin, unul dintre participanți: "Mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a o cunoaște pe Maica Sofronia, pentru bucuria de a o întâlni și a o asculta în această seară. Mănunchiul de informații prețioase să ne fie treaptă statornică în urcușul spre Dumnezeu".

 

A consemnat preoteasa Magda Adam, de la parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Holt- Bacău

 

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3527917