Lectura lunii - Dragostea adevărată, Taina dragostei înainte și după căsătorie

Dragostea adevărată, Taina dragostei înainte și după căsătorie, este una din cele mai practice și utile cărți și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, căci este scrisă într-un stil accesibil tuturor, fără termeni de specialitate; despre același subiect vorbesc psihologi, psihoterapeuți, ziariști, tele-jurnaliști, manageri, preoți, ceea ce înseamnă că fiecare se exprimă în funcție de studiile sale, de experiența sa. Tratează în cele opt capitole aceeași temă, „dragostea”, dar din diferite unghiuri. Nu pretinde că epuizează subiectul, dar recomandă: „ar fi bine ca fiecare pereche proaspăt căsătorită să primească în dar o asemenea carte, dacă nu a apucat s-o citească înainte.” De ce? Să fim atenți la motivație, și să vedem dacă noi ca și comunitate de creștini, ca și Biserică, dar ca și societate laică, ne regăsim: „Credem că dezastruoasa statistică a divorțurilor, familiilor incomplete și copiilor nefericiți s-ar schimba în bine. Deocamdată, acestea sunt numai vise – însă puteți, dacă această carte vă va plăcea, să cumpărați câteva exemplare și să le dăruiți tinerilor apropiați care vor să-și întemeieze o familie sau care s-au căsătorit nu demult”[1].

Dar cartea nu se adresează doar celor care sunt în preajma căsătoriei, ci și celor deja căsătoriți de mulți ani. Pentru a vă face o idee, enumerăm capitolele principale: „Ce este dragostea?”, „Ce să facem cu dragostea neîmpărtășită?”, „De ce să ne păstrăm virginitatea înainte de căsătorie?”, „Cum să ne pregătim pentru a întâlni dragostea”, „Cum să-ți dai seama dacă e sau nu omul tău”, „Ce este familia?”, „Cum să păstrăm dragostea?”, „Sentimentele față de altcineva decât tovarășul tău de viață”.

Debutul cărții conține o singură cifră care se transformă în argument: după zece ani de căsătorie, în societatea rusească, aproape 90% din cupluri se despart; am putea spune că nu suntem în aceeași oală atât timp cât excelăm în avorturi, noi majoritarii ortodocși?!, și când statisticile sunt doar puțin mai înspăimântătoare? Căci în societatea românească este vorba de aproximativ 60% de divorțuri la familiile întemeiate după 1990. Acest fapt este un indiciu foarte serios că familia, atât cea în care cresc copiii, viitorii adolescenți și adulți, are probleme majore în interiorul ei, iar carențele din familia părinților sunt duse mai departe de tinerii care la rândul lor creează altă familie.

Așadar, să înțelegem ce este sau care se cer să fie calitățile acestui sentiment atât de mult simțit de fiecare om, dragostea! Ea nu este „ceea ce jurnalistele nefericite în viața personală de la revistele mondene pentru femei numesc pasiune”, nici ceea ce adolescentele înțeleg prin „iubire nebună”, și ceea ce psihologii reclamă prin „dependență amoroasă”. În aceste cazuri este vorba de o „patimă care este neiubire, nelibertate și suferință”[2]. De obicei eforiile adolescentine sau necoapte „se încheie aproape întotdeauna printr-o dezamăgire”. Care este soluția? Lucrul cu sine sub povățuirea unui duhovnic-psiholog, „pentru a iubi cu adevărat, omul înclinat spre dependență trebuie să biruie patimile care stau la baza dependenței în cazul lui concret. Cel mai des este patima egoismului, iubirii de sine pătimașe. Cel mai des, cauza egoismului este reprezentată de egoismul părinților, care nu i-au dat odraslei lor destulă dragoste în copilărie”. Așadar, indiferența părinților față de copii sau sufocarea acestora, duc la un handicap major al tinerilor, pe care apoi îl vor proiecta în familia lor. Iată cât de clar sfătuiesc autorii: „Pentru a-și birui egoismul, un asemenea om trebuie să învețe ca în nicio relație – și cu atât mai mult într-una de dragoste – să nu fie parazit, ci dăruitor, să învețe să dea dragoste, căldură, tot ce vrea el însuși să primească. Atunci se va petrece minunea: în inima lui va apărea izvorul dragostei. Doar atunci va fi gata să iubească într-adevăr”[3].

Și dacă omul este adult, iar în copilărie a suferit traume, de unde să ia această dragoste? Dacă el însuși nu a simțit-o și nu a primit-o? bineînțeles, de la toți cei din jur și, de la adevărata sursă, Hristos Domnul[4]! Însă ca un adult să înțeleagă și apoi să trăiască este nevoie de un adevărat parcurs de creștere duhovnicească și psihologică.

Așadar, ce este dragostea autentică? „Ea îl respectă pe partener, nu îl folosește pentru a-și satisface necesitățile proprii”. „Dragostea autentică aduce un sentiment de satisfacție și senzația unei vieți armonioase, în care există un nivel redus de anxietate și ostilitate”. „Cei ce se iubesc cu adevărat sunt independenți unul de celălalt, autonomi, nu sunt geloși, dar totodată năzuiesc să-l ajute pe celălalt să se realizeze, se mândresc cu succesele lui, sunt grijulii și mărinimoși. Iubirea matură spune: pot să trăiesc fără tine, dar te iubesc, și de aceea vreau să fiu alături”[5].

Cartea este edificabilă pentru că exemplifică folosind câte o poveste reală, o deziluzie sau un aspect pozitiv din viața cuiva. Prezentarea de față nu permite să redăm astfel de întâmplări, dar vom cita câteva începuturi de astfel de mărturisiri, și apoi vom da doar câteva titluri. Iată cum începe una dintre relatări: „Toată viața am visat la o iubire adevărată. Am fost o fată visătoare, naivă, care voia ca alături de ea să fie un iubit care să o salveze din toate necazurile și să fie întotdeauna alături. Ne-am cunoscut întâmplător. El conducea o mașină arătoasă, decapotabilă. M-a văzut, s-a întors și s-a apropiat. Am făcut cunoștință și ne-am îndrăgostit. El a devenit primul meu bărbat; îl iubeam la nebunie. Mi-a promis luna de pe cer … dar după jumătate de an povestea s-a terminat: am aflat că de doi ani se întâlnea cu alta, iar eu eram, așa, pentru distracție. M-a durut foarte tare …Acum, după ce a trecut o vreme, am înțeles multe lucruri, am înțeles că nu a fost dragoste, fiindcă dragostea nu distruge sufletul …”[6]. Iată alte titluri de confesiuni asemănătoare: „Plâng mereu”, „Mor de dragoste”, „Este gelos, deci mă iubește”, etc.

Importanța părinților, a bunicilor și a cărților „clasice” care pot oferi modele de dragoste este capitală pentru tineri. Un psiholog scrie: „În momentul de față, este greu ca tinerii să întâlnească un model de dragoste autentică. Ei cred în miturile despre dragoste pe care le văd pe paginile revistelor, ziarelor, pe ecranele televizoarelor. În mass-media este cultivat un model de dragoste care este mai mult patimă decât dragoste. Scopul acestei dragoste este de a primi plăcere. Viața de familie este imaginată ca relație între doi parteneri de sex, în care fiecare trebuie să trăiască o atracție pătimașă față de celălalt. Dintr-un lucru de mare sfințenie, dragostea ajunge la nivelul de consumație. Suntem asigurați că trebuie să primim dragoste, să facem dragoste – adică ne este dată o orientare greșită. … După aceea, când cuplul a oficializat deja relația, începe proza vieții de zi cu zi: se nasc copiii, apar obligațiile – și plăcerile fantomatice se destramă. Apare obișnuința; femeia începe să obosească, fiindcă are o mulțime de obligații…”. Ce spune, între altele, Irina Moșkova în continuare? „De fapt, dragostea este slujire plină de abnegație. Iubim doar în măsura în care dorim să-i facem bine omului nostru drag. Cuc cât ne gândim mai puțin la noi înșine, …”[7].

Ce este de făcut înainte de căsătorie? „Înainte de a-ți uni viața cu un om cu care va trebui să mergi mână în mână vreme îndelungată, trebuie să îți asculți sentimentele cu foarte multă atenție și seriozitate. Unii preoți spun că dacă ai avut prilejul să-l cunoști pe om o vreme – jumătate de an, un an – și îți este bine cu el, dacă vă înțelegeți, dar totodată apar încă anumite ciocniri, te tulbură ceva în relația cu el, simți o anumită anxietate, trebuie să dai ascultare acestui sentiment și să nu iei o hotărâre pripită. Trebuie să mai aștepți și să compari ceea ce-ți spune inima cu informația pe care, de exemplu, ți-o oferă oamenii din jur”[8].

Permiteți să cităm un sfat util fiecăruia: „Se spune că femeile iubesc cu urechile, adică pentru femei este foarte important să audă vorbe bune: Tu ești iubita mea, frumoasa mea. Ce este important pentru un bărbat? Sublinierea calităților lui bărbătești: virilitatea, responsabilitatea”[9].

De asemenea, cartea răspunde la o serie de întrebări cheie, cum ar fi: „Este adevărat că ne putem da seama de la prima vedere: Aceasta este adevărata mea dragoste!?”, „Omul poate găsi dragostea vieții sale schimbând partener după partener?” „Cum putem înmulți în noi dragostea?”, „Mulți consideră că dragostea a plecat pentru totdeauna și că nu vor mai iubi pe nimeni în viața lor sau că nu vor mai fi iubiți de nimeni. Cum să adoptăm o atitudine pozitivă față de viață, de dragoste, după o asemenea criză?”[10], „De ce să ne păstrăm virginitatea înainte de căsătorie?”, „Dar dacă oamenii au intenții serioase, ce importanță are înainte sau după”, „Care femeie e mai atrăgătoare: cea cu o experiență sexuală bogată sau cea care e curată?”, „… experiența comunicării cu sexul opus trebuie dobândită – dar cum să facă tinerii pentru a nu depăși limita?”[11], „Dar ce să facă cei care și-au pierdut nevinovăția … Aceștia au șansă de a construi, în pofida greșelilor trecutului, o relație armonioasă și fericită?”, „Aflarea celor pierduți”[12], „Nu lăsa sufletul să se lenevească”, „Încercați să vă schimbați soțul în vreo privință?”, etc.[13]

Remarcăm că în volum mai sunt expuse câteva „mituri” legate de tema în sine, adică sunt demontate niște păreri care, uneori, pentru unii, sunt adevărate. Acestea sunt: „Incompatibilitatea sexuală”; „Bărbații iubesc numai femeile frumoase”; „Căsătoria trebuie să înceapă de la o iubire nebună”; „Bărbatul este poligam”.

Am afirmat că în carte se găsesc și paragrafe dedicate celor deja căsătoriți. Iată cum este înțeleasă familia de un psiholog: „viața de familie e un poligon de testare a calității iubirii noastre. Numai dragostea autentică poate depăși greutățile, poate sprijini clipa cea grea, poate să nu trădeze, ci să prețuiască ceea ce are, să nu inventeze, ci să privească situația cu ochi lucizi …”[14].

Gândim că cele pe care le-am scris până acum sunt destule dovezi care să ne determine să medităm la folosul acestei cărți. Pentru că la început am afirmat că ea se găsesc și sfaturi utile pentru cei deja căsătoriți, vom aminti succint câteva din ele, urmând ca doritorii să împlinească lectura în original. Așadar, Ce să facem pentru a ne păstra dragostea? Să păstrăm sentimentele, adică munca să nu înghită timpul comunicării dintre soți, să-l surprindem pe celălalt prin mici atenții, cum ar fi: o floare, o strofă, o ieșire, o masă preparată acasă, să privesc familia prin ochii celuilalt, să continui să îl cunosc și așa să-l ajut, etc.