Alege limba:

    Select your language

Comunicat de presă nr. 2 / 2023

Marți, 14 februarie 2023, au avut loc lucrările Adunării Eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI), care s-au desfășurat la Centro Mariopoli P.A.F.O.M, din localitatea Castel Gandolfo, în vecinătatea Romei.

 

Întrunit sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avându-l alături pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, acest organism statutar a examinat şi aprobat rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial, execuția bugetară pentru anul 2022 şi bugetul Eparhiei pentru anul 2023. Alături de membrii clerici, monahi și mireni ai Adunării Eparhiale s-au aflat și preotese și alți mireni doritori, din parohiile Eparhiei, numărul total al participanților ridicându-se la peste 1000 de persoane.

 

Referitor la slujirea PASTORAL-MISIONARĂ, la finalul anului 2022, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, număra 464 de unități pastoral -misionare: 285 parohii (alte 13 în formare), grupate în 26 de protopopiate, 6 mănăstiri, 2 schituri, 5 paraclise episcopale și 2 centre pastorale. În afară de parohii, mai există alte 138 locuri de slujire (filii), unde se săvârșesc periodic Sfânta Liturghie și se oferă asistență religioasă și duhovnicească.

 

Pe parcursul anului 2022:

•        S-au cumpărat 5 structuri pentru slujire, cateheză și activități sociale (Roma 3, Novara, Venaria Reale; Chivasso, Bologna Vest); 4 terenuri (Monselice Este, Padova, Ladispoli, Biella); s-a primit in comodat de uz gratuit un teren (Settimo Torinese) și o parcelă de cimitir (Sanremo);

•        S-au înființat 3 parohii și s-au săvârșit 7 hirotonii întru preot și 5 întru diacon. Numărul total al clericilor fiind de 314 (301 de preoți și 13 diaconi);

•        S-au săvârșit: 6178 de botezuri, 106 de primiri sau reprimiri în Ortodoxie, 1494 de  cununii și 403 de înmormântări.

 

EVENIMENTE IMPORTANTE ÎN CADRUL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI:

•        s-a pus piatra de temelie pentru viitoare biserică a parohiei din Monselice Este;

•        s-au binecuvântat 9 iconostase (Cisterna di Latina, Milano II, Monfalcone, Abano Terme, Novara, Castiglione delle Stiviere, Vicenza, Macerata și Mănăstirea Spilimbergo);

•        S-a inaugurat 1 (nou) lăcaș de slujire: Prato;

•        S-au binecuvântat lucrările efectuate în alte 16 parohii;

•        Sub egida Anului Omagial și Comemorativ 2022 (sub aspect religios-duhovnicesc, cultural, istoric, aniversar, teologic-științific), au avut loc 12 evenimente importante la nivel eparhial (precum și alte proiecte, conferințe, întruniri sau participări);

•        S-a organizat al VIII-lea Congres al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (on-line) și Conferința Europeană de Medicină și Spiritualitate Creștină – Monza;

 

ACTIVITATEA CATEHETICĂ

1. s-a continuat programul de cateheză duminicală, pentru copii și tineri. Pe parcursul anului 2022, în cele 242 de școli duminicale au participat, un număr de 6681 de copii și tineri;

2. s-a desfășurat un program lunar de cateheză pentru adulți, într-un număr crescând de parohii. Pe parcursul anului 2022, la orele de Cateheză și Studiu Biblic au participat, în mod regulat, 3880 adulți;

3.  Un eveniment central al anului 2022 a fost organizarea, în Episcopia noastră, a Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, organizat de Patriarhia Română prin Sectorul Teologic-Educațional. Alte 6 evenimente importante au fost organizate de Departamentul Catehetic al Episcopiei.

 

ACTIVITATEA DEPARTAMENTULUI PENTRU TINERET

1.      S-au organizat 26 de tabere de vară și 9 „școli de vară” pe lângă parohii;

2.      S-a organizat Congresul Nepsis Italia, în cadrul căruia a fost înregistrată oficial Asociația „Nepsis Italia”;

3.      S-au organizat alte 8 evenimente educativ-catehetice.

 

EXTENSIA FACULTĂȚII DE TEOLOGIE DE LA ROMA

În data de 27 iunie 2022, a avut loc la Centrul Eparhial, Festivitatea de Absolvire a celei de a doua generații de studenți ai Extensiei de la Roma, a Facultății de Teologie Ortodoxă din București. La ora actuală, sunt 91 de studenți, dintre care 26 în anul I, 21 în anul II, 27 în anul III și 17 în anul IV.

 

ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ

 

I.       Campania umanitară pentru Ucraina:

 

•        La nivelul întregii Eparhii, au fost trimise 59 de transporturi umanitare, însumând 457 550 kg de ajutoare umanitare, după cum urmează: România - 36 transporturi (347 380 kg); Ucraina - 14 transporturi (73 950 kg); Republica Moldova - 9 transporturi (73 600 kg). În afară de transporturi, totalul donațiilor și cheltuielilor de transport din cadrul campaniei au însumat 223 997 euro.

 

II.     PE PARCURSUL ANULUI 2022:

 

•        Au continuat să se dezvolte Diaconiile înființate în 2011 – Bolnavi – Familie - Săraci și Pribegi – Închisori - sub patronajul Sectorului Social;

•        A fost semnată o convenție de colaborare între Episcopia Italiei, prin Asociația de Caritate San Lorenzo dei Romeni și Institutul de Tumori de la Milano, prin intermediul Asociației Salute Dona. Datorită acestei convenții, pe parcursul anului 2022, au fost ajutate mai multe persoane cu cazuri grave de tumori, atât din România cât și din Italia;

•        Există 3 apartamente de găzduire a persoanelor aflate în dificultate, la care se adaugă alte 4 case, care funcționează în regim de Centru Social. În cadrul acestor structuri, pe parcursul anului 2022, au fost ajutate: 300 persoane nevoiașe, fără adăpost, bolnave și persoane aflate în detenție și au fost oferite ajutoare materiale și financiare în valoare de 15.500 euro;

•        S-a intensificat prezența continuă în mijlocul celor „lipsiți și pribegi”, fiind distribuite pachete cu alimente, produse de primă necesitate, fiind acordate, după caz, și ajutoare financiare;

•        S-a continuat Cursul de Formare a Voluntarilor în Spitale (a IV-a ediție), 11 persoane (credincioși și preotese, din parohiile din Roma) au participat la cursurile de specializare organizate de Asociația ARVAS și își vor desfășura activitatea în următoarele spitale: Bambino Gesu, Sandro Pertini, Policlinico, Umberto I, San Giovanni, Gemelli, Policlinico Tor Vergata și Casilino;

•        Proiectul „Un dar pentru o nouă viață”, al Diaconiei Sfânta Filofteia, începe să prindă contur în parohii. Din partea Centrului Eparhial, 13 familii au primit un dar cu cele necesare pentru noii născuți;

•        S-a continuat colaborarea cu asociația AVIS, pentru donarea de sânge cu implicarea voluntarilor din parohii. O noutate o constituie constituirea de noi acorduri cu diferite asociații de donare de sânge precum – La rete di tutti și Grupul – Francesco Olgiati. Au avut loc 11 acțiuni de donare de sânge în parohiile din Lazio la care au participat 275 de persoane.

•        15 persoane, clerici şi doamne preotese din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, au devenit oficial consilieri în domeniul adicțiilor, urmând pe parcursul a două luni, Cursul de formare pentru consilieri în domeniul adicțiilor. Cursul este acreditat de către Ministerul Muncii din România şi recunoscut în Uniunea Europeană, oferind participanților instrumentele specifice necesare la identificarea, evaluarea şi tratarea situațiilor create de diferite dependențe, de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, ș.a.

•        S-a continuat dezvoltarea, prin Departamentul pentru Săraci și Pribegi, a Proiectului „Desaga Milosteniei”, în întreaga Eparhie, prin care credincioșii din parohii sunt încurajați să strângă alimente neperisabile pentru a le distribui celor lipsiți și celor de pe stradă, precum și familiilor cu mulți copii și cu o situație materială precară. Prin acest proiect, s-au distribuit, în Italia, România și Republica Moldova, peste 304 082 kg de alimente și acordat ajutoare în valoare 53 348 €;

•        Asociația San Lorenzo dei Romeni – Filiala Torino și Casa de ajutor pentru Viață – CAV „Sfânta Filotea”, Torino, au fost desfășurate un număr de 11 proiecte, destinate copiilor bolnavi și familiilor acestora, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu dizabilități, mamelor singure și persoanelor bolnave. Au fost distribuite 23.500 kg alimente și produse de strictă necesitate; costurile și ajutoarele financiare au fost în valoare de 61.235 euro;

•        S-a continuat proiectul Solidaritatea copiilor, proiect cu scop filantropic al copiilor din parohii, în sprijinul părinților cu copii bolnavi internați în spitale.

 

•        S-au implementat noi proiecte:

1.      „Bucurie de Crăciun din suflet de om bun”, prin care sunt aduse daruri de Crăciun copiilor din casele de găzduire atașate spitalului Bambino Gesù;

2.      „Suntem cu tine de ziua ta! – Viața – ce dar minunat!”, dedicat sărbătoririi zilei de naștere a copiilor spitalizați.

 

•        Colaborare cu spitalul „Gemelli” din Roma:

1.      Programul „Raggazi in Gamba” – asistență gratuită pentru persoane cu handicap locomotor. În 2022, programul a activat doar sub formă de asistență și nu s-au procurat proteze noi (35 de familii au beneficiat de burse în valoare de 90 euro / lunar din partea programului);

2.      Programul PAM (Program de Asistență Medicală) - prin care se acordă asistență medicală gratuită pentru persoanele fără posibilități materiale cu probleme grave de sănătate. Prin acest program, în anul 2022 au fost ajutate numeroase persoane (din Italia, România și Republica Moldova);

 

 

III.    ASOCIAȚIA San Lorenzo dei Romeni ETSa Episcopiei, a inițiat noi proiecte destinate sprijinirii părinților care au copii internați la spitalul Bambino Gesù din Roma:

•        proiectul „Chemarea îngerilor”, destinat repatrierii copiilor care pleacă la Domnul;

•        proiectul „Sub ocrotirea Maicii Domnului – bucuria și nădejdea mamelor”, dedicat mamelor copiilor internați;

•        proiectul „Copilăria, vârsta Împărăției | Inocență și dăruire”, implementat cu ocazia zilei de 1 iunie;

•        proiectul „Milostenia | Cheia care deschide Împărăția Cerurilor”, dedicat familiilor găzduite în casele de găzduire adiacente spitalului Bambino Gesù;

•        a continuat proiectul „Hrană pentru Sănătate”, prin care au fost oferite bonuri de masă părinților însoțitori ai copiilor bolnavi.

 

IV.    PROIECTUL SOCIAL „BRAȚELE PĂRINTEȘTI”

 

•        În perioada 1 septembrie 2021 – 30 iunie 2022, prin proiectul social „Brațele Părintești” s-a reușit adopția la distanță a 897 copii;

•        În anul calendaristic 2022, în cadrul proiectului s-a cheltuit suma totală de 215 040,00 €.

 

V.     PROIECTUL SOCIAL „TOIAGUL NĂDEJDII”

 

•        În perioada februarie 2022 – 31 decembrie 2022, prin acest proiect, s-a reușit adopția la distanță a 103 vârstnici din România.

 

Opera socială din cadrul Eparhiei(prin Centrul Eparhial, toate parohiile și mănăstirile), în anul 2022 a depășit prin jertfelnicia credincioșilor și cu ajutorul lui Dumnezeu, suma de 1.640.802 € (incluzând și ajutoarele acordate prin proiectul Brațele Părintești, Toiagul ).

 

ACTIVITATEA EDITORIALĂ:

 

•        Calendarul Tuturor Sfinților de peste an, ediția a XV-a;

•        În anul 2022, a apărut cel de-al doilea  număr al Revistei „Theologica”, coordonată de Centrul de Studii „Sfântul Dionisie Exiguul” al Episcopiei noastre;

•        A văzut lumina tiparului volumul - „Slujire și pastorație ortodoxă românească în Peninsula Italică - interviuri”, Editura Trinitas, București – 2022;

•        S-a contribuit la apariția volumului „Rădăcini la Jumătate. Treizeci de ani de imigrație românească în Italia” – Centrul de Studii și Cercetări IDOS, Roma – 2022;

•        A șasea ediție a Agendei pentru Tine!ri;

•        Revista Apostolia – ediția de Italia, 9 numere;

•        Merinde pentru suflet – ediția digitală (îngrijită de către Sectorul Pastoral-Liturgic) – într-o nouă formulă grafică și de conținut în 2022.

 

ACTIVITATEA MISIUNII SFÂNTUL IERARH NICOLAE

Au fost efectuate 6 vizite pastorale, au avut loc 2 hirotonii întru preot și a fost susținută o conferință duhovnicească. Numărul total al parohiilor implicate în pastorația fraților noștri români din Basarabia și din Bucovina de Nord este de 28.

 

ACTIVITATEA MASS MEDIA:

        A fost lansat noul portal ortodox THEOFANIA.RO

•        876 de știri scrise pe site și 22 de știri audio;

•        14 interviuri audio la Radio Trinitas;

•        9 emisiuni în colaborare cu Trinitas TV;

•        Site-ul Episcopiei Italiei a depășit pragul de 13 430 000 vizitatori, de la înființarea lui (aug 2008);

•        S-a intensificat publicarea de articole pe pagina Episcopiei din rețeaua de socializare Facebook și Instagram și Telegram;

•        În acest an s-au intensificat și s-au organizat traducerile sistematice ale știrilor în limba italiană (actualmente, se regăsesc peste 903 de știri traduse în limba italiană).

 

ACTIVITATEA CENTRULUI DE PELERINAJE „SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL”

Centrul de Pelerinaje „Sfinții Apostol Petru și Pavel” a organizat pe parcursul anului 2022 pentru 1770 de pelerini, un număr de 33 pelerinaje, dintre care 11 interne și 22 externe.

 

La nivelul întregii Eparhii, în anul 2022, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a sprijinit un număr de 59 de unități de cult și / sau asociații:

•        55 granturi - „Susținerea mediului asociativ românesc din afara granițelor țării”;

•        30 granturi - „Sprijinirea educației în limba română”;

        11 proiecte.

 

Pentru anul 2023 s-a propuscontinuarea tuturor proiectelor începute în anii precedenți precum și inițierea altor proiecte, dintre prioritățile pentru anul următor, amintim:

•        formarea continuă a clerului și a celor implicați în slujirea pastorală, misionar-catehetică, socială și cultural-educativă a Bisericii.

•        implicarea sistematică a preoteselor, alături de soții lor, preoții, atât în catehizarea și educarea copiilor și a tinerilor, cât și în slujirea socială și culturală.

•        Dezvoltarea simțului solidarității și a voluntariatului;

•        Creșterea și dezvoltarea rețelelor de corespondenți din teritoriu;

•        Înfrățirea Protopopiatelor din Nordul Italiei cu cele din Sudul Italiei respectiv înfrățirea parohiilor mari cu cele mai mici;

•        Concursul Național Catehetic „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”;

•        Proiectul social de adopție la distanță a persoanelor în vârstă - „Toiagul Nădejdii”;

•        Proiectul social filantropic - „Un dar pentru o nouă viață”.

 

Dăm slavă Domnului pentru toate binefacerile și darurile revărsate asupra Episcopiei noastre și ne exprimăm recunoștința și prețuirea față de toți cei care ajută, rugându-ne Domnului să le dăruiască tuturor sănătate și mântuire, ajutor și bucurie în viață!

 

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI

 

RESURSE

PORTALUL THEOFANIA

 

5 x 1000

 

 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

FONDUL SOLIDARITATEA

 
 

ȘTIRILE CELE MAI CITITE

SAN LORENZO DEI ROMENI

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

FTOUB ROMA

 
 

MISIUNEA SFÂNTUL IERARH NICOLAE

 

 
 

FACEBOOK

 

ULTIMELE PUBLICAȚII

ȘTIRI DIN VIAȚA EPARHIEI

 

NEPSIS

 
 

CENTRUL DE PELERINAJE

VĂ RECOMANDĂM

NUMĂRUL TOTAL DE VIZITATORI

14324761