Alege limba:

    Select your language

SCRISOARE PASTORALĂ LA SLĂVITUL PRAZNIC

AL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS,

 

ÎN ANUL MÂNTUIRII 2021

Bucurați-vă, fii ai lui Adam, că S-a născut vouă Mântuitor!

 

† SILUAN

 

Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler

și Dreptslăvitorilor Credincioși din cuprinsul

Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei,

Har, pace și bucurie, de la iubitorul de oameni Dumnezeu,

iar de la noi, părintești binecuvântări.

Iubiți frați și surori întru Hristos Cel născut în ieslea Vithleemului,

 

În atmosfera marcată de suferință, de incertitudini și de teamă, în care petrece lumea, de aproape doi ani de zile, în liniștea și resemnarea cauzate de repetatele vești triste, răsună o veste aducătoare de bucurie:

Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul (Lc. 2, 10-11).

De când au răsunat aceste cuvinte în inimile păstorilor de pe câmpul Vithleemului și până astăzi, ni se vestește și ni se reamintește – nouă „și la tot poporul” – că lumea în care trăim nu e abandonată propriei „sorți”, chiar dacă, la o privire superficială, așa ar părea. Avem pe lume un Mântuitor – Hristos Domnul! Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Și mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar (Is. 9, 5-6).

Astăzi, ni se reamintește că nu suntem „singuri pe lume” și că lumea aceasta nu e „părăsită” sau „uitată” de Făcătorul ei, după cum El Însuși ne-a făgăduit prin prorocul Isaia: Poporul ce locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiați în latura umbrei morții lumină va străluci peste voi (Is. 9, 1).Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri şi vă plecați. Auziți până la marginile pământului; cei puternici plecați-vă (...) căci cu noi este Dumnezeu (Is. 8, 9-10). Cu noi este Dumnezeu, precum ne-a făgăduit, în toate zilele, până la sfârșitul veacului (cf. Mt. 28, 20). El este Calea cea sigură spre fericire, Adevărul cel vrednic de crezutși Viața cea fără de sfârșit (In. 14, 6). El este nădejdea noastră (1 Tim. 1, 1). Să luăm, așadar, aminte la îndemnul psalmistului: Îmbărbătați-vă şi să se întărească inima voastră, toți cei ce nădăjduiți în Domnul (Ps. 30, 26).

Iar cine își pune nădejdea în Domnul nu se teme decât de a-I răni iubirea și de a face, spune sau gândi ceva ce l-ar despărți de El. Domnul este nădejdea mea din tinerețile mele (Ps. 70, 6). Şi oricine şi-a pus în El nădejdea – ne spune Sfântul Ioan –, acesta se curățește pe sine, aşa cum Acela curat este (1 In. 3, 3). Și Sfântul Pavel adaugă: Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgirii, și să vă înnoiţi cu duhul minţii voastre, și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu zidit, întru dreptate şi cuvioșie (Efes. 4, 22-24).

Pocăința cea de toată vremea este calea spre curățirea inimii și spre liberarea de povara moștenirii celei păcătoase ce apasă peste fiecare dintre noi. Pocăința – adică întoarcerea, de la calea și înclinațiile cele păcătoase, la Calea Vieții – redeschide firea noastră, cea stăpânită de păcat, către harul pe care îl aduce, la tot omul (cf. In. 1, 9), întruparea și înomenirea lui Dumnezeu Care vine în lume. Harul cel pierdut prin căderea din rai – și prin orice abatere de la calea asemănării cu Făcătorul nostru – se redobândește prin întoarcerea, cu cerere de iertare, către Dumnezeu. Căci aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui (Ps. 33, 17). Și – după cum ne spune psalmistul – mie a mă alipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea (Ps. 72, 27).

Drept aceea, omorâți mădularele voastre, cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli, Pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării (...). Acum deci vă lepădați şi voi de toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră (Col. 3, 5-6; 8).

Omul care, de fiecare dată când greșește, se întoarce, cu încredere, către Dumnezeu, devine mai încrezător și mai neînfricat și cugetă întru sine astfel: întru Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme ce va face mie trupul. Întru Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme ce va face mie omul (Ps. 55, 4; 11). Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Ps. 26, 1-2). Tot cel ce se lasă pe sine în grija lui Dumnezeu se pecetluiește cu semnul Sfintei Cruci, spunând: Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție.

Principala cauză pentru care se abat, asupra omului modern, gândurile de neliniște și de neîncredere, ducându-l, uneori, până la descurajare, este obișnuința lui de a-și pune nădejdea în propriile sale puteri sau de a se încrede, în general, în „om”, uitând că  aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr (144, 18). De aceea, să luăm aminte la înțelepciunea psalmistului care ne spune: Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire (Ps. 145, 3).Fericit bărbatul, a cărui nădejde este Numele Domnului (Ps. 39, 6).

În vremurile de încercare pe care le trăim, bine este să ne învățăm a chema, cu încredere, Numele Domnului, în toată vremea și în toate circumstanțele prin care ne este dat să trecem, că ne încredințează Sfântul Apostol Petru, după cuvântul prorocului: tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui (F. Ap. 2, 21; Ioil 3, 5). Părinții să cheme Numele Domnului peste copii, iar copiii să cheme Numele Domnului peste părinții lor. Să chemăm Numele Domnului peste tot Omul. Cel care umblă în întuneric şi fără lumină să nădăjduiască întru numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui (Is. 50, 10).

Să urmăm, așadar, îndemnurilor Apostolului care ne spune: Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerită cugetare, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa iertaţi şi voi. Iar, peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru iubire, care este legătura desăvârşirii. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în Numele Domnului Iisus şi, prin El, să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl (Col. 3, 12-14; 16-17).

Dacă trăim după principiile date nouă de Dumnezeu, străbatem, cu încredere și nădejde, prin valurile încercărilor și necazurilor ce vin peste noi și îi avem pe Domnul și pe Sfinții Lui împreună-luptători și împreună-pătimitori cu noi. Iar când prăznuim, nu ne oprim doar la bunătățile cele pământești, știind că prăznuirea noastră de azi nu este decât o pregustare a întâlnirii, față către față, cu Cel ce era, Cel ce este și Cel ce vine (cf. Apoc. 1, 8; 4, 8). Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa. „Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce e să vină, va veni şi nu va întârzia” (Evr. 10, 35-37). Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, stăpâniţi-vă. Toate ale voastre cu iubire să se facă (1 Cor. 16, 13-14); întru nădejde bucurându-vă, întru necaz răbdând, întru rugăciune stăruind(cf. Rom. 12, 12).

Fie ca praznicul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos să vă aducă, în inimi, tuturor, pace, bucurie, încredere și nădejde, pocăință și iertare, compătimire față de cel aflat în suferință și mărinimie în ajutorarea celui lipsit.

Cu nestrămutată încredere în mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, dimpreună cu dorirea a tot binele cel mântuitor și cu părintească îmbrățișare și binecuvântare vouă, tuturor, al vostru părinte întru Hristos,

 

† Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

La luminatul Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din reședința noastră episcopală din cetatea Romei, în ziua de 25 Decembrie, anul mântuirii 2021.

RESURSE

PORTALUL THEOFANIA

 

5 x 1000

 

 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

FONDUL SOLIDARITATEA

 
 

ȘTIRILE CELE MAI CITITE

SAN LORENZO DEI ROMENI

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

FTOUB ROMA

 
 

MISIUNEA SFÂNTUL IERARH NICOLAE

 

 
 

FACEBOOK

 

ULTIMELE PUBLICAȚII

ȘTIRI DIN VIAȚA EPARHIEI

 

NEPSIS

 
 

CENTRUL DE PELERINAJE

VĂ RECOMANDĂM

NUMĂRUL TOTAL DE VIZITATORI

14325861