Adunarea Eparhială și Congresul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei se vor întruni la Castel Gandolfo
Sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 27 ianuarie 2026, se vor desfășura lucrările Adunării Eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI). Evenimentele vor avea loc la Centro Mariapoli (P.A.F.O.M.), din localitatea Castel Gandolfo, în apropierea Romei.
Programul zilei va debuta cu săvârșirea slujbei de Te Deum, urmată de cuvântul de binecuvântare și de bun venit adresat participanților de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.
În cadrul Congresului Episcopiei, va avea loc o conferință susținută de Preacucernicul Părinte Profesor Doctor Constantin Coman, invitatul special al acestei ediții. Tema propusă, de o deosebită actualitate, este: „Preoții Bisericii în fața crizei actuale a familiei”, prezentarea fiind urmată de o sesiune de întrebări și dialog. Ulterior, vor fi transmise saluturile oficiale și mesajele din partea autorităților civile române și italiene invitate la eveniment.
Vor urma lucrările Sesiunii Ordinare a Adunării Eparhiale. Cu acest prilej, va fi prezentată Darea de seamă generală privind activitatea pastoral-misionară, catehetică, culturală, socială și administrativă a Episcopiei. Rapoartele sectoarelor de activitate vor viza anul 2025, perioadă care a marcat în Patriarhia Română „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.
După analizarea și aprobarea rapoartelor prezentate, a raportului financiar pentru anul 2025 și a proiectului de buget pentru anul 2026, vor fi conturate direcțiile pastoral-misionare, social-filantropice și culturale pentru anul 2026. Acesta a fost declarat ca fiind „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar” (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame).
De asemenea, evenimentul va găzdui o prezentare de carte din seria „Pregătiți pentru viață”, având-o ca autoare pe doamna Lector Universitar Doctor Oana Moșoiu, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București.
În cursul după-amiezii, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan va prezida o întâlnire pastoral-duhovnicească cu părinții protopopi ai eparhiei. În paralel, Preacucernicul Părinte Constantin Coman va susține o convorbire cu clericii prezenți, iar doamna preoteasă Garoafa Coman se va întâlni cu preotesele și diaconițele participante la Congres. Totodată, reprezentanții mireni ai parohiilor vor purta un dialog duhovnicesc cu Preacuviosul Părinte Exarh Iustin, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Secerătorul” (Bivongi), și cu Preacuviosul Părinte Nicodim, starețul Mănăstirii „Buna Vestire” (Mirabella Eclano).
Ce este Adunarea Eparhială?
Potrivit Statutului pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și Statutului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (art. 13–16), Adunarea Eparhială este organismul deliberativ al eparhiei pentru toate problemele cu caracter administrativ, cultural, social, filantropic, economic și patrimonial. Președintele acesteia este Chiriarhul locului. Din componența ei fac parte clericii parohiilor și mănăstirilor, stareții și starețele, precum și câte doi reprezentanți mireni din fiecare parohie.
Ce este Congresul Episcopiei?
Congresul Episcopiei este un organism consultativ la care participă, alături de membrii Adunării Eparhiale, preotesele, diaconițele, monahii și mirenii implicați activ în proiectele Centrului Eparhial. Scopul acestuia este consolidarea cooperării dintre cler și laici, o mai bună cunoaștere reciprocă și o implicare sporită în viața eparhială, în acord cu realitățile societății contemporane.
Ediția din acest an reprezintă cea de-a douăsprezecea ediție a Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI







