Seleziona la tua lingua

Cerca

Preacucernice Părinte Vasile,

Cucernică Doamnă Preoteasă, 

Îndoliată Familie,

Am aflat, cu întristare, de trecerea în veșnicie a robului lui Dumnezeu Stelian, tatăl părintelui Vasile și rudenia voastră.

Despărțirea de cei dragi vine mereu cu multă întristare, cu atât mai mult când ne despărțim de părinții noștri. Tatăl este un sprijin pentru familie, un izvor de iubire, de dăruire, virtuți de care a dat dovadă și fratele nostru, Stelian.

Sfântul Apostol Pavel ne amintește că moartea nu mai trebuie să ne înspăimânte : „Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia”(I Corinteni 15,22). Domnul ni s-a făcut înaintemergător, intrând dincolo de catapeteasmă, biruind moartea prin iubirea și jertfa Lui. Moartea, ca sfârșitul existenței noastre pe pământ, nu mai este moarte, ci o naștere în viața veșnică.

Rugăciunea păstrează o legătură strânsă, vie cu cei dragi, astfel că devine o mângâiere, un balsam, atât pentru sufletul celui ce se roagă, cât și pentru sufletul celui adormit. 

Uniți în rugăciune, împreună cu toți clericii, monahii și credincioșii din eparhia noastră, cerem Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morți, să ierte sufletul robului Său, Stelian, și să îl odihnească în lumina veșnică a Împărăției Sale.

Adresăm condoleanțele noastre și gândul nostru de mângâiere întregii familii îndoliate,

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndoliată,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.