Cucernică Doamnă Preoteasă,
Preacucernice Părinte,
Îndoliată familie,
Am aflat, cu adâncă întristare, despre trecerea la cele veșnice, petrecută cu puțin timp în urmă, a părinților doamnei preotese Dorina: Valentina și, la doar câteva zile după dânsa, a soțului acesteia, Gheorghe.
Despărțirea de cei dragi aduce multă durere, cu atât mai mult atunci când cei de care ne despărțim sunt părinții noștri. Totuși, ne rămân ca mângâiere amintirile momentelor petrecute alături de ei și nădejdea revederii în veșnicia Domnului.
De la moartea și Învierea Mântuitorului Hristos, noi nu mai suntem singuri în fața morții. Dacă Domnul a gustat paharul suferinței și al morții, dacă El Însuși a trecut prin moarte, aceasta înseamnă că a dorit să ne deschidă o altă perspectivă: să trăim această viață în așa fel încât, atunci când vom trece dincolo, să ne bucurăm de întâlnirea cu El, Cel înviat din morți, și cu toți cei dragi ai noștri.
Întreaga slujbă a înmormântării vorbește despre Înviere și ne pregătește, oferindu-ne înțelegerea cea adevărată a sensului morții, care, în lumina credinței creștine, înseamnă Paști, adică trecere la viață și Înviere. În Evanghelia rânduită la slujba înmormântării aflăm această nouă perspectivă la care suntem chemați, prin cuvintele Domnului: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață. Adevărat, adevărat zic vouă că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 24–25).
Uniți în rugăciune, împreună cu toți clericii, monahii și credincioșii din eparhia noastră, ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morți, să ierte sufletele robilor Săi, Valentina și Gheorghe, și să le odihnească în lumina cea veșnică a Împărăției Sale.
Adresăm sincerele noastre condoleanțe și gândul nostru de mângâiere întregii familii îndoliate.
Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndurerată,
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei







