Seleziona la tua lingua

Cerca

Preacucernice Părinte Consilier,

Cucernică Doamnă Preoteasă,

Îndoliată Familie,

Am aflat, cu adâncă întristare, de trecerea la Domnul a robului lui Dumnezeu Constantin, tatăl Părintelui Gabriel și rudenia dumneavoastră.

Despărțirea de cel care a fost soț, tată, bunic și prieten apasă cu greutate inimile noastre și ne cheamă la o profundă cercetare lăuntrică. Totuși, pentru cei ce cred, ea nu înseamnă un capăt, ci o trecere vremelnică spre viața veșnică. Creștinul este îndemnat, după cuvântul Sfântului Apostol Petru, să crească neîncetat în har și în cunoașterea Domnului nostru Iisus Hristos, trăind în curăție, cucernicie și pace, pregătindu-și sufletul pentru ziua întâlnirii cu Dumnezeu.

Să ne purtăm, așadar, viața cu nădejde și inimă smerită, așteptând clipa rânduită de Domnul pentru revederea, în lumină și bucurie, cu robul Său Constantin, cel plecat dintre noi, dar rămas aproape prin iubire și rugăciune.

În acest moment de întristare pentru întreaga dumneavoastră familie, ne rugăm, împreună cu clerul, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului robului lui Dumnezeu Constantin, acolo unde strălucește lumina Feței Mântuitorului Hristos Cel Înviat.

Ne rugăm, de asemenea, pentru familia îndoliată, ca Mântuitorul Hristos să o mângâie și să o întărească în nădejdea mântuirii robului lui Dumnezeu Constantin.

Cu arhierească binecuvântare și părintească îmbrățișare,

† Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei