Selectați limba dvs

Caută

Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului tatălui Părintelui Florin Haniş - Forli

 

Preacucernice Părinte Florin,

Stimată Doamnă Preoteasă,

Îndoliată Familie,

 

Am aflat cu întristare de trecerea întru nemurire a robului lui Dumnezeu Alexandru, tatăl părintelui Florin Haniș – Forli.

Unind condoleanțele noastre la doliul familiei Voastre, Îl rugăm pe Domnul iubirii nemărginite să dăruiască robului Său Alexandru, soț, tată, socru și bunic, iertare și odihnă în veșnicia Sa.

Împreună cu toţi membrii clerului şi cu credincioşii din eparhia noastră, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos Cel înviat din morți să odihnească sufletul robului Său Alexandru în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, şi să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care azi sunt întristaţi de plecarea lui dintre noi.

 

Veşnica lui pomenire, din neam în neam!

   

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndoliată,

 

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei