Selectați limba dvs

Caută

Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului mamei doamnei preotese Maria Călugărescu (Bologna II)

Doamnă preoteasă Maria,

Preacucernice Părinte Marcel,

Îndoliată Familie,

Hristos a Înviat !

Am aflat cu întristare despre trecerea la cele veșnice a roabei lui Dumnezeu Tamara, mamă, soacră și bunică pentru cei care faceți parte din familia sa.

Perioada în care trecut în veșnicie sora noastră Tamara este însă una cu totul binecuvântată, cerurile fiind deschise și primindu-i pe toți cei care au adormit întru nădejdea învierii. De aceea, cântarea “Hristos a înviat din morți” însoțeste prohodirea celei adormite, aducând mângâiere și nădejde de mântuire în inimile celor care suferă acum de pe urma despărțirii cu roaba lui Dumnezeu, Tamara.

La acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, mă rog, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar, Atanasie de Bogdania, cu clerul, cu monahii și cu credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului roabei Sale Tamara, acolo unde strălucește lumina Feței Mântuitorului Hristos Cel Înviat. Iar pe cei rămași îndurerați, ne rugăm ca bucuria &Ici rc;nvierii Domnului să vă mângâie și să vă întărească în nădejdea mântuirii roabei lui Dumnezeu, Tamara.

VEȘNICA EI POMENIRE, DIN NEAM ÎN NEAM!

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare familiei îndoliate,

 

† Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei