Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului mamei doamnei preotese Florinela (Prata di Pordenone)

Doamnă preoteasă Florinela,
Preacucernice Părinte Leonid,
Îndoliată Familie,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Am aflat, cu întristare, despre trecerea la cele veșnice a roabei lui Dumnezeu Mărioara, mamă, soacră și bunică, pentru cei care faceți parte din familia sa.
În acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, ne rugăm, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, cu clerul, cu monahii și cu credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului roabei Sale Mărioara, acolo unde strălucește lumina Feței Mântuitorului Hristos Cel Înviat. Ne rugăm și pentru toți cei care sunteți acum îndoliați și îndurerați, ca harul cel dumnezeiesc să vă încredințeze că Hristos Domnul a biruit moartea și a prefăcut-o în “paști”, în trecere la viața cea veșnică, pentru toți cei care cred în El.
Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare familiei îndoliate,
† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei







