Trecerea la Domnul a PC. Părinte Ioan Guță – Piove di Sacco (PD) (1967-2021)

Cu părintească durere, aducem la cunoștință că, în dimineața zilei de 13 decembrie a.c., fiul episcopiei noastre și fratele nostru împreună-slujitor, Preotul Ioan Guță, de la Parohia „Sf. Ierarh Gherman al Constantinopolului”, din Piove di Sacco (PD), a trecut la Domnul, după o grea suferință, pricinuită de infectarea cu Covid-19.
Împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, cu clericii, monahii și credincioșii episcopiei noastre, ne rugăm pentru iertarea păcatelor și pentru veșnica odihnă a sufletului Părintelui Ioan, precum și pentru mângâierea și întărirea Preotesei Mariana și a familiei lor, în aceste momente de grea încercare.
Condoleanțele noastre întregii familii îndoliate și credincioșilor parohiei „Sf. Ierarh Gherman al Constantinopolului” din Piove di Sacco.
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
*** *** ***
Pr. Ioan Guță s-a născut la Cornești (Dâmbovița), în data de 25 martie 1967. S-a căsătorit în anul 1989 cu Mariana Guță, având împreună două fete, Georgiana Florentina și Mihaela Valentina. Începând cu anul 1997 a fost cântăreț la parohia „Finta” din Dâmbovița. În anul 2007 se stabilește împreună cu familia în orașul Padova din Italia. În 2013 este hirotonit diacon misionar pe seama nou înființatei parohii „Sf. Ioan Iacob de la Neamț” din Rovigo. În anul 2014 obține licența în teologie pastorală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște, iar în 2017 este hirotonit preot pe seama parohiei „Sf. Ierarh Nicolae” din Chioggia (Venezia). Din anul 2019, prin osteneala Pr. Ioan Guță, se înființează o nouă parohie în localitatea Piove di Sacco (Padova), unde va sluji până la trecerea la cele veșnice.
*** *** ***
Programul funeraliilor:
- Sâmbătă, 18 decembrie 2021, începând cu ora 10.00, în biserica parohială din Via Vittorio Marcato 42, Piove di Sacco (PD), va fi săvârșită Dumnezeiasca Liturghie. Din cauza spațiului limitat, preoții care doresc să participe la Dumnezeiasca Liturghie, vor anunța în prealabil pe Pr. Protopop Gheorghe Verzea - 347 9778352;
- Slujba înmormântării, va avea loc sâmbătă, orele 15:00, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Via Vigonovese 69, Padova.
Veșnica pomenire sufletului nou-adormitului robului lui Dumnezeu, Ioan Preotul, fratele nostru, și pomenirea lui din neam în neam!







