Ancona
Parohia Sfântul Dasie de la Durostorum (20 noiembrie) / Parrocchia di San Dasie di Durostorum (20 novembre)
Biserica: Ss. Anunziata, via F. Podesti 12, Ancona
mail:
mobil: +39 346 31 29 179
Ancona este un oraş–port la Marea Adriatică, din provincia Ancona, regiunea Marche, Italia. Întemeiat de grecii veniţi din Siracusa, a primit numele de ANCON (curbă), facând parte din cele cinci oraşe întemeiate de greci (pentepolis) în această regiune. În cei 2400 ani de existenţă oraşul a devenit şi o cetate a artei, cu numeroase monumente, dar şi un important centru, economic fiind numit resedinţă a regiunii. Sfântul ocrotitor al urbei este Sfântul Chiril (San Ciriaco +378) cel care a dezvăluit Sfintei Elena locul Sfintei Cruci.
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mucenic Dasie de la Durostorum” din Ancona – Italia a fost înfiinţată la data de 14 noiembrie 1992, la solicitarea credincioşilor ortodocşi români din regiunile Marche, Abruzzo şi Emilia Romagna. Din mila Lui Dumnezeu şi prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, în acea vreme Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la data de 1 ianuarie 1993 aceasta intră în organigrama parohiilor ortodoxe române din diaspora, preot paroh fiind numit precucernicul părinte Ioan Toba, care a continuat activitatea până în anul 2011, când grija păstoririi credincioşilor din Ancona, a fost încredinţatã P.C. preot Ionel Barbărasă, actualul paroh. Datorită prezenţei la Ancona încă de la anul 570 d.H. a Sfintelor Moaşte ale Sfântului Dasie, credincioşii români au ales ca ocrotitor pe acest sfânt român, hramul Sfântul Mucenic Dasie de la Durostorum (20 noiembrie) fiind aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Atât sarcofagul cât şi moaştele Sfântului Mucenic Dasie se află în Catedrala Romano–Catolică din Ancona „Sfântul Chiril” (San Ciriaco) alături de moaştele acestui important sfânt ierarh al creştinătăţii.
Neavând locaş de cult propiu, activitatea pastoral-misionară s-a desfăşurat în Capela de la gara din Ancona pană în anul 2007 când, datorită bunei înţelegeri cu Biserica Romano-Catolică locală, comunitatea orodoxă română primeşte spre slujire biserica Santissima Annunziata” din strada Podesti nr.12, unde îşi desfăşoară activitatea şi astăzi.
De la înfiinţare şi până la momentul actual, credincioşii s-au bucurat de sfintele slujbe, mai ales cele duminicale şi praznicale şi în mod special de cele de Înviere (Sfintele Paşti), trăind cu intensitate momentele de întâlnire cu Dumnezeu, de îmbogăţire spirituală şi înălţare a cugetului către cele de sus. Pe lângă activitatea pastoral-misionară s-a desfăşurat şi activitatea social-filantropică. Astfel ori de câte ori a fost nevoie, au fost cercetaţi şi ajutaţi cei în nevoinţă (nu puţini din păcate), actele de caritate nelipsind. O grijă deosebită s-a acordat creşterii frumoase a tinerilor, în acest sens înfiinţându-se Şcoala parohială (Sf. Grigorie Teologul), sub îndrumarea doamnei preotese Elena Barbărasă şi a domnişoarei profesoare Silvia Păun. În cadrul acesteia, tinerii sunt ajutaţi să-şi desăvârşească cunoştinţele despre credinţă, limba, cultura și civilizaţie românescă, orele de catehism şi cele de limbă şi cultură românescă fiind de un real ajutor. Manifestările culturale au adus bucurie şi dragoste nu numai în rândul tinerilor (direct implicaţi) cât şi a credincioşilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi binecuvântarea chiriarhului, în perioada 2012-2015 biserica a fost renovată, împodobită cu iconostas, icoane, strane şi înzestrată cu toate cele necesare slujirii.
La 20 noiembrie 2016, de ziua hramului, a fost sfinţit iconostasul de către Preasfințitul Atanasie de Bogdania, episcop vicar al Episcopiei Italiei (la acel timp arhimandrit).
Pe lângă păstorirea celor din Ancona s-a purces şi la purtarea de grijă a altor două comunități din Jesi şi Fabriano. Astfel în 2012 filia din Fabriano devine parohie, iar câţiva ani mai târziu (2016 ) şi filia de la Jesi, fiecare fiinţând astăzi cu preot paroh propriu. La 2 feb. 2021 o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Dasie a fost dăruita parohiei noastre de către Excelenţa Sa, Angelo Spina, Arhiepiscop şi Mitropolit de Ancona şi Osimo, ca semn de apreciere pentru întreaga suflare română ortodoxă din Ancona.
Comunitatea ortodoxă română din Ancona s-a bucurat şi de vizite pastorale importante, după cum urmează: în septembrie 1995 Înaltpresfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscop şi Mitropolit al B.O.R. din Germania şi Europa Centrală; octombrie 1998 Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif de la Paris, Arhiepiscop şi Mitropolit al Europei Centrale şi Meridionale; 1999, 2000, 2001, 2002, (18-25 ian.) Înaltpreasfiţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscop şi Mitropolit al Ardealului, în acea vreme episcop al Caransebeşului; 2005, 2010, 2013, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, episcop al Italiei; 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017 Cardinalul Edoardo Menichelli, Arhiepiscop al Anconei (cu ocazia sărbătoririi hramului; 2018, 2019, 2020 Angelo Spina, Arhiepiscop al Anconei.
Părintele Ionel Barbărasă, actualul paroh, este căsătorit din 1990 cu Barbărasă (Pătru) Elena, având ca fiică pe Ioana Barbărasă. Este liceniat în teologie pastorală (1993) la București și a fost hirotonit preot în data de 15 septembrie 1991. În Italia a fost paroh la Palermo (2005-2011) şi protopop de Sicilia (2008-2011). Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
,,Cu noi este Dumnezeu înţelegeţi neamuri şi vă plecați!” (Isaia 8, 9)