Alege limba:

    Selectați limba dvs

Duminica întâi după Rusalii la Centrul Eparhial de la Roma

345 episcopia

În Duminica întâi după Rusalii, 30 iunie 2024, a Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Eparhial de la Roma, înconjurat de un sobor de clerici.

Ierarhul a adresat, celor prezenți, un cuvânt de învățătură, evidențiind activitatea apostolilor Mântuitorului, întrucât pe data de 30 iunie, a fiecărui an, se cinstește Soborul Sfinților 12 Apostoli. Viața tuturor sfinților apostolilor a fost o viață de persecuție, de durere și de ostilitate. La început, au avut parte mai mult de refuz și de prigonire, refuzul unei întregi lumi care purta pecetea păgânătății – o civilizație, o cultură, un imperiu, care păreau de neschimbat și, cu toate acestea, au fost tenace și s-au dus, de la Ierusalim, în inima Romei, în inima unei cetăți păgâne și unui imperiu zeificat, al Cezarului de atunci, tocmai ca să-l schimbe din interior.

Ierarhul a subliniat și faptul că toți sfinții lui Dumnezeu au înțeles Taina Crucii asumată de cei 12 Apostoli ai Mântuitorului, asumându-și moartea, ca ultimii oameni ai lumii, ca cei neînsemnați, pentru a deveni primii în Împărăția lui Dumnezeu, bineplăcuți Domnului. Crucea a fost îmbrățișată de dânșii cu dragoste, bucurie și responsabilitate, din durerea Crucii izvorând binecuvântare și mângâiere.

Predica ierarhului poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/dDy9B0cyZrM  

Gândul la evanghelia zilei poate fi citit aici: https://theofania.ro/duminica-intai-dupa-rusalii-de-la-cuvantarea-apostolica-la-misiunea-universala/  

La slujbă au participat și studenți ai Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, care, cu o zi înainte, pe 29 iunie 2024, au depus jurământul, fiind cea de-a patra generație de studenți absolvenți.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4850124
Today: 498