Siamo anche su

Seleziona la tua lingua

Parohia „Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei” din San Donà di Piave a găzduit joi, 19 martie, a treia conferință semestrială de primăvară din acest an, reuniune care a adunat clericii din protopopiatele aflate în zona de nord-est a Italiei.

Lucrările întâlnirii au debutat cu mesajul de bun venit al Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a evidențiat rolul esențial al întâlnirilor pastorale în menținerea unității clerului și în eficientizarea misiunii spirituale dedicate românilor din afara granițelor.

În cadrul întâlnirii a avut loc un „Dialog de folos din și despre viața familiei preotului”, în cadrul căruia au convorbit Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, Preacucernicul Părinte Consilier Nicolae Budui (parohul bisericii cu hramul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” din localitatea Rovigo), alături de doamna preoteasă Georgiana, și Preacucernicul Părinte Serghei Golban (parohul bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Gherman, patriarhul Constantinopolului ” din localitatea Piove di Sacco), alături de doamna preoteasă Zinaida. Aceștia au răspuns întrebărilor adresate de către Preasfințitul Siluan, precum și celor venite din partea clericilor prezenți.

Alegerea familiilor celor doi preoți nu a fost întâmplătoare. Experiența lor de părinți, având fiecare câte șase copii, le-a oferit posibilitatea de a vorbi despre viața de familie în contextul misiunii preoțești. Dialogul s-a concentrat pe echilibrul dintre datoria pastorală și responsabilitățile de zi cu zi, evidențiind modul în care rugăciunea și sprijinul reciproc transformă căminul într-o mărturie vie de credință pentru întreaga parohie.

Cea de-a doua parte a evenimentului a fost dedicată prezentării „Mutua Unirea”, o cooperativă de solidaritate ce furnizează asistență medicală și mutuală complementară. Prin inițiativa „Diaspora”, organizația vine în sprijinul românilor din afara granițelor cu soluții personalizate, urmărind consolidarea unei rețele incluzive, bazate pe sprijin reciproc și bunăstare comună.

În partea finală a întâlnirii, Chiriarhul a oferit preoților prezenți recomandări pastorale și misionare adaptate nevoilor actuale ale comunităților ortodoxe românești din Italia.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

Foto credit: Episcopia Italiei

Statistiche

0Visitatori oggi
0Questa settimana
0Questo mese
0Totale visitatori