Siamo anche su

Seleziona la tua lingua

Credincioșii Parohiei „Învierea Domnului” din Trieste (Protopopiatul Triveneto III) au trăit duminică, 14 decembrie 2025, un moment de profundă încărcătură duhovnicească și emoțională, prilejuit de aniversarea a douăzeci de ani de la înființarea parohiei, aflată sub păstorirea Preacucernicului Părinte Valentin Tarța.

Evenimentul a fost binecuvântat de prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Vizita arhierească a evidențiat importanța lucrării pastoral-misionare desfășurate în cei douăzeci de ani de slujire ortodoxă.

În cuvântul adresat credincioșilor, Preasfințitul Părinte Siluan a felicitat pe părintele paroh și întreaga comunitate pentru dedicarea, statornicia și dragostea cu care s-au ostenit de-a lungul acestor două decenii.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, ierarhul l-a hirotesit întru iconom pe părintele Valentin Tarța, ca semn de apreciere pentru întreaga sa activitate pastorală și pentru devotamentul față de Biserică și față de credincioșii pe care îi păstorește. Vizibil emoționat, parohul a adresat un gând de aleasă mulțumire Preasfințitului Părinte Episcop Siluan pentru binecuvântarea și sprijinul constant oferite parohiei de-a lungul anilor, subliniind că prezența arhierească la această aniversare reprezintă nu doar o onoare ci și un semn al legăturii vii dintre parohie și chiriarh.

La eveniment au fost prezenți: Monseniorul Enrico Trevisi, episcopul catolic de Trieste; domnul Francesco Panteca, președintele Consiliului Local, care a transmis un mesaj din partea domnului Roberto Dipiazza, primarul orașului Trieste; doamna Doina Boblea, consul în cadrul Consulatului General al României la Trieste; domnul Michele Amatulli, vice-chestorul orașului Trieste, precum și alți reprezentanți ai autorităților regionale și locale, civile și religioase.

În după-amiaza zilei, ierarhul a participat la Festivalul de Colinde „Colindul Sfânt și Bun”, eveniment care a reunit corurile parohiilor din Protopopiatul Triveneto III și a fost găzduit de Parohia „Învierea Domnului” din Trieste.


Parohia „Învierea Domnului” din Trieste a fost înființată pe 1 noiembrie 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. La început, slujbele se săvârșeau o dată pe lună, iar mai târziu, în fiecare duminică, într-o fostă biserică anglicană. Din 2014, parohia folosește biserica catolică intitulată „La Madonna del Rosario”, printr-un contract de comodat, iar preot paroh, din aprilie 2024, este părintele Valentin Tarța. Adresa bisericii este: Via dell’Istria, nr. 73, Trieste.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

 

Foto credit: Episcopia Italiei

 

 

Statistiche

0Visitatori oggi
0Questa settimana
0Questo mese
0Totale visitatori