În prima Duminică din Postul Mare (a Ortodoxiei), 1 martie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Eparhial din Roma.
La momentul potrivit, s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei. Cu acest prilej, s-a desfășurat și colecta anuală pentru Fondul Central Misionar al Patriarhiei Române, precum și pentru Centrul Social „Sfânta Anastasia” din Roma, care oferă sprijin copiilor și tinerilor aflați în tratament, alături de familiile lor.
După încheierea Sfintei Liturghii, clerul și credincioșii au participat la tradiționala procesiune cu sfintele icoane, purtând cu evlavie chipurile Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale sfinților, ca mărturie a biruinței credinței dreptslăvitoare.
Această sărbătoare, marcată în fiecare an în prima duminică a Postului Mare, ne amintește de prăznuirea biruinței dreptei credințe asupra tuturor ereziilor sau rătăcirilor și, în chip deosebit, Duminica restabilirii solemne a cultului sfintelor icoane la Constantinopol în anul 843.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
Foto credit: Episcopia Italiei