Marti, 15 septembrie 2026, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Rieti, păstorită de Preacucernicul Părinte Constantin Holban, și-a prăznuit hramul.
Manifestările prilejuite de sărbătoarea hramului au avut ca moment principal Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească săvârșită de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.
De la primele ore ale dimineții, credincioși din Rieti și împrejurimi s-a adunat la biserica parohială din Via don Benedetto Riposati 10, pentru a se ruga și a se închina la sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, făcătoare de minuni și izvor de binecuvântare.
Sărbătoarea a debutat la ora 07:30 cu slujba Utreniei, urmată la ora 09:00 de Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfințitul Siluan, înconjurat de un sobor de preoți.
Un moment de o deosebită însemnătate duhovnicească și istorică pentru viața Protopopiatului a avut loc la finalul Sfintei Liturghii. Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit hirotesirea întru protopop a Preacucernicului Părinte Constantin Holban, pe seama Protopopiatului Lazio 2.
Prin această hirotesire, Părintele Constantin Holban a fost investit în demnitatea de protopop al Protopopiatului Lazio 2, ca recunoaștere a activității sale pastorale, misionare și gospodărești desfășurate în cadrul Episcopiei.
La eveniment au participat toți preoții din cadrul Protopopiatului Lazio 2, care au dorit să i-a parte la bucuria sărbătorii. Cu acest prilej, a avut loc și întrunirea lunară a Protopopiatului Lazio 2, în cadrul căreia au fost dezbătute aspecte de ordin pastoral, administrativ și misionar.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Siluan a evocat figura luminoasă a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, pildă de sfințenie, smerenie și de asemănare cu "Păstorul cel Bun" Domnul nostru Iisus Hristos care și-a pus viața pentru oile sale, care este pildă pentru toți slujitorii Sfântului Altar. Totodată, ierarhul l-a felicitat pe noul protopop, îndemnându-l să slujească Biserica lui Hristos cu aceeași râvnă, dragoste jertfelnică și ascultare față de Biserică.
Manifestarea s-a încheiat cu o agapă frățească – masa tradițională pregătită de către credincioșii parohiei, într-o atmosferă de comuniune și bucurie creștinească.
Foto credit: Episcopia Italiei