Siamo anche su

Seleziona la tua lingua

Joi, 1 octombrie 2026, credincioșii Parohiei „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din Moncalieri (Protopopiatul Piemonte I) au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Ierarhul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia Praznicului Acoperământului Maicii Domnului, unul dintre hramurile parohiei din Moncalieri, primit la slujba de târnosire a bisericii parohiale din acest an.

La finalul slujbei, părintele paroh Marius Floricu, protopop al Protopopiatului Piemonte I, a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita pastorală și pentru bucuria slujirii Sfintei Liturghii arhierești.

La eveniment a participat și domnul Cosmin Dumitrescu, consulul general al României la Torino.

Parohia „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia”, din localitatea Moncalieri, a fost înființată în anul 2012 de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. După obținerea unui teren în anul 2014, în ziua de 22 februarie a avut loc slujba punerii pietrei de temelie a noului lăcaș de închinare, iar noua biserică, în stil maramureșean, și complexul parohial au fost inaugurate la data de 22 noiembrie 2014. Adresa bisericii este: Via Papa Giovanni XXIII, Moncalieri.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

 

 

Foto credit: Episcopia Italiei

Statistiche

0Visitatori oggi
0Questa settimana
0Questo mese
0Totale visitatori