Într-o lume agitată, unde termenul „misiune” este adesea folosit pentru a descrie sarcini și proiecte umane, Biserica Ortodoxă readuce în atenție sensul său profund și teologic. Misiunea nu este o inițiativă personală, ci o trimitere divină. Plecând de la rădăcina latină mittere și cea greacă apostelo (a trimite), Preasfințitul Părinte Episcop Siluan subliniază că temelia lucrării creștine stă în conștientizarea faptului că nu noi ne trimitem pe noi înșine, ci suntem trimiși de Hristos.
Hristos – Reperul absolut al misiunii noastre
Punctul de plecare al oricărei misiuni autentice este Domnul Iisus Hristos. El Însuși a fost Cel trimis, mărturisind: „mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine”. El a stabilit modelul desăvârșit al ascultării.
Prin urmare, atunci când ne întrebăm „care e misiunea mea?” – fie ca preot, fie ca simplu credincios – primul nostru reper trebuie să fie Hristos. Mântuitorul le-a spus ucenicilor: „precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi”.
A vace Voia Lui, nu voia mea
Pericolul cel mai mare în lucrarea bisericească apare atunci când accentul cade pe ce fac eu, dintr-o râvnă proprie sau dintr-o închipuire omenească. O astfel de direcție poate duce la „fundături”, transformând inițiativele într-o cooperativă ”Munca în zadar”.
În contrast, Sfântul Siluan Atonitul ne învață că se cuvine ca tot omul să caute întru toate, prin rugăciune, voia lui Dumnezeu, pentru a înțelege ce este de făcut. Dacă facem lucrurile după voia Lui, rezultatul este cu totul altul decât atunci când le facem după voia noastră.
Botezul: programul de misiune al fiecărui creștin
Misiunea preotului este clar definită prin hirotonie: să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu, să nască din nou pe poporul lui Dumnezeu prin Botez și să ierte păcatele, asumându-și acest rol asemenea lui Hristos, care ne-a asumat pe toți. Un aspect esențial al preoției este acela de a binevesti Cuvântul.
Însă și credinciosul, prin Taina Botezului, primește o misiune clară și un program de viață care trebuie asumat.
Citirea Scripturii: hrana misiunii personale
Misiunea creștinului începe cu asumarea propriei identități. Nu putem fi „păzitorii ai Cuvântului Lui Dumnezeu” și nu putem dobândi fericirea făgăduită – „Fericiți cei ce ascultă Cuvântul Lui Dumnezeu și îl păzesc” – dacă nu citim și nu ”rumegăm” Scriptura zi de zi.
Problema este că mulți creștini ortodocși nu citesc suficient Scriptura, cunoscând doar rugăciuni sau învățături superficiale.
Pericolul superstiției și al păgânismelor moderniste
O altă problemă majoră este lipsa unei identități creștine limpezi, ceea ce ne face să cochetăm cu cele ale lumii și ale necredinței. Această lipsă de fermitate se manifestă prin alinierea la obiceiuri păgânești sau moderniste care zdruncină însăși temelia vieții creștine.
Obiceiuri precum chemarea „ursitoarelor” la botez sau purtarea „aței roșii” la mână în familia creștină sunt practici superstițioase care știrbesc Taina Botezului. De asemenea, Halloween-ul – care a degenerat dintr-un moment de pomenire a celor adormiți într-o manifestare „monstruoasă și urâtă” – sau alinierea rapidă la sărbători seculare precum Oktoberfest demonstrează lipsa de discernământ.
Creștinul nu trebuie să se potrivească cu „Duhul și cu năravurile acestui veac”. Datoria noastră este să propunem alternative creștine, nu să trăim prin contradicție. De exemplu, în loc de a ne alinia la obiceiurile de Halloween, preoții și credincioșii ar trebui să organizeze cateheze și rugăciuni de pomenire a celor adormiți.
Misiunea adevărată: a fi creștin în cetate
Misiunea cea mai eficientă nu se manifestă neapărat prin proiecte zgomotoase, ci prin felul în care suntem și ne comportăm. Creștinii, clerici și popor, au reușit să cucerească Imperiul Roman – pe care armatele nu l-au putut doborî – „prin a fi creștini în cetate”.
“A fi creștin înseamnă a te comporta, în statutul tău social sau familial (tată, mamă, naș, angajat), ca un creștin; dacă ești tânăr - ca un tânăr creștin, nu ca un tânăr oarecare. Înseamnă a nu te alinia la minciună sau furt, “ca toată lumea”, ci a trăi conform poruncilor din Evanghelie.
Pentru a face acest lucru, trebuie să ne hrănim sistematic sufletul cu Cuvântul lui Dumnezeu, citind Psalmii, Evanghelia, Proverbele lui Solomon, sau cărți precum Tobie și Iudit. De asemenea, părinții au o responsabilitate uriașă: copilul care vede pe mama și pe tata trăind creștinește în toată vremea și mergând la biserică, cel mai probabil va reveni pe calea cea bună chiar dacă se răzvrătește temporar.
Concluzie și îndemn: căutarea voinței lui Dumnezeu
Misiunea noastră, a preotului și a credinciosului, nu este o invenție a omului, ci o chemare de a împlini voia lui Dumnezeu în locul în care ne-a rânduit.
Viața noastră trebuie să fie o căutare continuă, printr-o rugăciune de compătimire și o lărgire a inimii care să cuprindă pe toți cei din jurul nostru, așa cum făcea Sfântul Siluan Atonitul, care se ruga zeci de ani pentru mântuirea lumii.
Să ne rugăm: „Doamne, ce vrei să fiu și să fac? În Numele Lui și după Voia Lui, nu după voia mea”. Aceasta este calea sigură, prin harul lui Dumnezeu, care se așază în lăuntrul omului și cuprinde întreaga făptură.
Îndemn: Să ne apropiem mai mult de Domnul. Să ne pocăim, să cerem iertare și să transformăm fiecare zi și fiecare faptă măruntă într-o dovadă vie a faptului că suntem, cu adevărat, ai lui Hristos.
Conferința se poate urmări pe Youtube și Facebook.