Siamo anche su

Seleziona la tua lingua

Miercuri, 3 decembrie 2025, la Parohia „Sfânta Cuvioasă Melania Romana” din localitatea Vittoria (Ragusa-Sicilia) s-a desfășurat ultima Conferință Semestrială de toamnă din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Evenimentul, desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, i-a reunit pe preoții și diaconii din protopopiatele Calabria și Sicilia.

Ziua a debutat cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, înconjurat de un sobor de clerici. După rugăciunea de deschidere și binecuvântarea arhierească, ierarhul a adresat un cuvânt de bun venit, subliniind importanța acestor întâlniri periodice pentru întărirea comuniunii frățești, pentru actualizarea misiunii pastorale într-o societate în continuă schimbare și pentru o mai bună coordonare a lucrării preoțești în diaspora.

În continuarea lucrărilor, Preasfințitul Siluan a susținut conferința cu tema: „Darul sfințeniei în poporul lui Dumnezeu de neam românesc - binecuvântare, încurajare și responsabilitate pentru noi, cei de azi”.

După prezentarea temei, participanții au avut prilejul de a adresa întrebări și de a solicita clarificări suplimentare.

În încheierea întâlnirii, chiriarhul a oferit recomandări pastorale și misionare adaptate nevoilor actuale ale comunităților ortodoxe românești din Italia.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

 

Foto credit: Episcopia Italiei

Statistiche

0Visitatori oggi
0Questa settimana
0Questo mese
0Totale visitatori