Siamo anche su

Seleziona la tua lingua

09
Noi

Rapsodii de toamnă – Ediția a V-a

Sâmbătă, 7 noiembrie, în cadrul Școlii de Catehism „Sfântul Stelian”, de la Biserica „Sfânta Parascheva”, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a evenimentului „Rapsodii de toamnă”, o întâlnire plină de culoare şi emoții.

Copiii au adus în fața celor prezenți frumusețea toamnei prin cântece, o scenetă dedicată fructelor acestui anotimp și o mică piesă de teatru inspirată din povestea „Greierele și furnica”, scrise de doamna profesoară Georgeta Gălușcă. Creativitatea celor mici a fost demonstrată prin expoziția unor panouri tematice, cu creațiile copiilor dedicate toamnei, ilustrând bogăția, frumusețea și farmecul acestui anotimp.

Un moment special al evenimentului l-a constituit atelierul mamelor, intitulat „Din cămara bunicii”, în cadrul căruia acestea au readus în atenție gusturile și aromele toamnelor de altădată. Participantele împreună cu copii lor au prezentat rețete tradiționale și bunătăți pregătite cu drag: plăcinte cu mere și dovleac, zacuscă, prăjituri cu nuci, cozonac și multe alte bunătăți.

Evenimentul a fost o frumoasă împletire între talentul copiilor şi priceperea mamelor. A fost o adevărată sărbătoare a toamnei, în care fiecare și-a adus contribuția cu bucurie. Mulțumim copiilor pentru entuziasm și creativitate, mamelor pentru implicare, profesoarelor, părinților slujitori, doamnelor preotese și tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire de suflet!

Toamna adună roade, dar mai ales oameni și amintiri frumoase!

 

Foto credit: Episcopia Italiei

09
Noi

Rapsodii de toamnă – Ediția a V-a

Calendario Ortodosso

Statistiche

0Visitatori oggi
0Questa settimana
0Questo mese
0Totale visitatori