Adunarea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Marți, 4 Aprilie, 2023, a avut loc întâlnirea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I, găzduită de către Preacucernicul Părinte Protopop Alin Cristian Olteanu, paroh al parohiei "Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul", din Fiumicino.
Ședința a fost deschisă de către Părintele Protopop, care a susținut un scurt referat, cu titlul: "Gânduri despre pastorația bunicilor", subiect special ales, având în vedere perioada tulbure pe care întreaga omenire o traversează, dar și anul 2023, care a fost ales ca "Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești".
Pe lângă frumoasa conferință pe care a susținut-o, Părintele Cristian Olteanu, le-a împărtășit celorlați părinți prezenți la ședință, câteva întâmplări din lunga sa activitate ca preot în România, cu privire la experiențele pe care dânsul le-a avut cu persoanele vârstnice din parohia sa.
Îndemnul Sfinției Sale către preacucernicii părinți, a fost: "Să-i cercetăm pe bătrânii noștri, îmbracându-i pe aceștia în dragostea noastră, în mângâiere, milostenie, în multă căldură duhovnicească, cu multă răbdare și blândețe, pentru a le acoperi golurile și lipsurile, pe care viața și vârsta, le-a adus în sufletele lor".
A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri pe seama subiectului dezbătut, dar și pe seama anumitor probleme cu privire la slujirea în perioada pascală și a celei premergătoare acesteia.
La final, Părintele Protopop, împreună cu doamna preoteasă, au oferit o agapă, la care s-au discutat alte diferite și frumoase teme, care țin de pastorație, atât de utile pentru tinerii și chiar viitorii preoți prezenți la această ședință.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate și post binecuvântat în continuare, tuturor creștinilor ortodocși de pretutindeni!







