În perioada 28 iunie - 3 iulie, localitatea Altipiani di Arcinazzo a găzduit o nouă ediție a taberei „Vacanța Bucuriei”, dedicată copiilor cu vârste între 8 și 12 ani din parohiile românești din zona Lazio. Timp de șase zile, 60 de participanți au lăsat ecranele deoparte pentru a descoperi farmecul naturii, tradițiile românești, frumusețea jocurilor, și valorile profunde ale comunității.
Dimensiunea culturală și spirituală a fost nucleul activităților propuse. Astfel pentru a marca momentul aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși, în cadrul taberei a fost organizat un atelier omagial special. Copiii l-au descoperit mai întâi pe artisul de la Hobița, apoi au recreat din pastă modelabilă opere celebre precum Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Pasărea măiastră. Alte opere ale marelui sculptor au fost descoperite de copii la atelierul de Linogravură. Programul a mai fost completat de ateliere de bătut toaca, tir cu arcul și dansuri populare. De asemenea, un spațiu important a fost dedicat dezvoltării personale prin organizarea unui atelier de exprimare a emoțiilor, în cadrul căruia s-a discutat deschis despre fenomenul de bullying și modalitățile prin care copiii se pot proteja și sprijini reciproc. Toate acestea au fost însoție de rugăciune și puse sub ocrotirea sfintelor femei românce canonizate anul acesta, cele care au fost și ocrotitoarele grupelor de lucru.
Un moment important al acestei ediții l-a reprezentat vizita Consulului General al României la Roma, dl. Marian Popescu. Joi, 2 iulie, în cadrul taberei, Consulatul General al României la Roma a lansat oficial campania de informare și conștientizare „DigiCopilăria”.
Consulul general a purtat un dialog deschis cu copiii și animatorii Nepsis, analizând rolul și influențele, atât pozitive, cât și negative, pe care tehnologia și rețelele de socializare le au asupra dezvoltării lor. Mesajul oficialului a fost un îndemn ferm la echilibru, reamintind că tehnologia trebuie folosită inteligent, ca un instrument de cunoaștere, fără a înlocui însă frumusețea interacțiunilor reale, comunicarea directă și prieteniile autentice.
Unul din obiectivele importante ale taberei, a fost formarea unei echipe de animatori și voluntari adolescenți, mulți dintre ei foști participanți ai taberei. Ghidați de deviza „Ascultă! Iubește! Roagă-te!”, acești tineri au trecut prin propria lor școală de viață, învățând să transforme dăruirea fizică în bucurie pură.
Iată ce a însemnat această experiență pentru fiecare dintre ei, direct prin vocea lor:
Maria: „A fost o experiență foarte frumoasă și obositoare, dar când vezi copiii că vin la tine cu zâmbetul pe buze și te îmbrățișează, dispare orice urmă de oboseală. Am reușit să mă cunosc mai bine, să-mi ies din zona de confort și să descopăr o parte nouă din mine. Mi-a dat mai mult decât credeam.”
Victor: „O experiență deosebită într-un loc minunat unde timpul se oprește, iar zâmbetele copiilor ne dau energie să fim o lumină bună pentru ei. Am învățat să fiu mai răbdător și să las cele ale mele pentru binele celui de lângă mine. Dau slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Ecaterina: „Să fiu animatoare a fost chiar mai bine decât mă așteptam, deși aveam așteptări foarte înalte. M-a schimbat în bine și m-am distrat mult, dar am și învățat foarte multe, mai ales de la copiii cei mai mici.”
Irina: „M-a învățat în special cum să lucrez mai bine în echipă și cum să colaborez. Cel mai frumos lucru a fost legătura cu cei mici. Să îi văd zâmbind mi-a oferit o bucurie imensă și m-a făcut să uit de toată oboseala fizică.”
Ilaria: „Fiind pentru prima dată animator, a fost obositor, dar foarte important pentru a învăța să fiu empatică, răbdătoare, mai responsabilă și chiar să-mi perfecționez limba română. Simt că m-am schimbat în bine după această experiență.”
Elisabeta: „O aventură minunată, plină de bucurie! Această tabără m-a învățat ce înseamnă cu adevărat lucrul în echipă, să ascult mai mult și să privesc lumea prin ochii copiilor.”
Maria U.: „Mi-a plăcut foarte mult să fiu animatoare, fiindcă a fost o experiență complet diferită de ceea ce fac de obicei. Eu intru destul de puțin în contact cu copiii, dar această tabără a fost o surpriză extrem de frumoasă. Am avut posibilitatea să îi văd cu alți ochi, m-am simțit extrem de bine și a fost o bucurie să descopăr că pot fi un sprijin real pentru ei.”
Andreea: „A fost o experiență foarte frumoasă, din ea îmi port foarte multe amintiri cu mine. Sunt foarte bucuroasă că am trăit-o cu voi lângă mine, pentru că ați făcut totul mult mai frumos. Mai am încă niște urme de oboseală, dar și urme de fericire, răbdare și noi descoperiri. Mi-am făcut o nouă familie, cu noi membri, caractere și gânduri. Vă mulțumesc pentru tot!”
Anastasia: „Să fiu animatoare a fost o experiență cu adevărat minunată. Să stau alături de copii, să mă joc cu ei, să îi învăț câte ceva și să le văd zâmbetele m-a ajutat să cresc foarte mult ca persoană. În ultimele zile oboseala începea să se simtă, dar era suficient să îi văd fericiți ca să îmi regăsesc energia și să dau tot ce am mai bun. Echipa noastră și copiii au devenit o a doua familie. Am împărtășit momente frumoase, râsete și emoții pe care le voi purta mereu în suflet, fiind profund recunoscătoare pentru tot.”
Iustin: „Ieși de acolo epuizat fizic, dar rămâi cu amintiri de neuitat. Satisfacția mea cea mai mare a fost să pot învăța un copil cum se face corect semnul Sfintei Cruci și să văd că după aceea îl făcea bine de fiecare dată.”
Marta: „Un vis care s-a terminat prea repede și care m-a întors un pic în copilărie. Să văd copii fericiți, care s-au deschis mai mult, și atâtea prietenii noi... mi-a umplut inima și mi-a dat curaj să zâmbesc în continuare.”
Ana: „Este incredibil cum o îmbrățișare neașteptată și zâmbetul curat al unui copil sunt de ajuns pentru a șterge zilele lungi de alergătură. În acel gest simplu înțelegi că ai fost un adevărat punct de sprijin pentru ei.”
Echipa de organizatori, clerici și coordonatori care au vegheat la buna desfășurare a activităților din această ediție a fost formată din: Protosinghel Nicodim Burcea (Mănăstirea „Buna Vestire” – Benevento) Pr Ionuț Dascălu (consilier al Departamentului pentru tineret), Pr Ioan Ivan (Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Roma), Psa. Anca Dascălu (referent în cadrul Departamentului pentru tineret), Psa. Mirela Ardeleanu (Parohia din Santa Marinella), Oana Păslariu (voluntar de la Parohia din Valmontone), Mihaela Potoc (fosta președintă a Asociației Nepsis Italia), Psa Ionela Ivan (președinte Asociația Nepsis Italia). Lor li s-a alăturat inimoasa echipă de animatori formată din adolescenții: Ecaterina Apopei, Victor Apostol, Elisabeta Boboc, Maria Holban, Marta Holban, Anastasia Muscalu, Ana Oltean, Irina Oltean, Ilaria Olteanu, Andreea Strugariu, Maria Ursachi și Iustin Ursachi.
Prin prezența autorităților, dăruirea voluntarilor Nepsis și bucuria celor mici, ediția din acest an a taberei „Vacanța Bucuriei” Lazio a demonstrat că poate fi o alternativă reală la lumea virtuală și o ancoră puternică pentru păstrarea identității spirituale, culturale și comunitare românești. Pe această cale, aducem mulțumiri părinților pentru încrederea acordată de a-și încredința copiii în această călătorie, susținătorilor și tuturor celor care, prin implicarea lor, au făcut ca acest proiect de suflet să fie posibil!
Foto credit: Episcopia Italiei







