Cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și cu eforturile considerabile ale credincioșilor, biserica Parohiei Ortodoxe Române “ Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare” din Venaria Reale, a fost împodobită cu catapeteasmă și mobilier nou. Mobilierul a fost adus după ce etapa de boltuire a bisericii a fost finalizată, sistemul de aer condiționat/de încălzire a fost montat, sistemul de iluminat a fost pus la punct iar obiectele bisericești de uz liturgic și mobilierul vechi al bisericii au fost donate unor alte parohii aflate în dificultate.
Odată cu efectuarea acestor lucrări, se poate spune că Parohia Ortodoxă Română “ Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare” din Venaria Reale, în cei șase ani de activitate, prin eforturile exclusiv ale credincioșilor, deține în proprietate: biserică ortodoxă restructurată, casă parohială complet restructurată și oficiu parohial complet restructurat.
În perioada următoare, în funcție de posibilitățile existente, biserica parohiei din Venaria Reale, va fi supusă unui amplu proces de împodobire cu pictură ortodoxă.
Domnul să răsplătească tuturor ctitorilor și ostenitorilor.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Foto credit: Episcopia Italiei







