Seleziona la tua lingua

Cerca

 În săptămâna 8-12 iunie Parohia “Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie” din Valeggio sul Mincio a găzduit a șasea ediție a taberei de zi pentru copii și tineri, „Calea Bucuriei”. Sub tema „Rădăcini românești”, acest proiect a încununat un an întreg de activitate catehetică în cadrul Școlii Parohiale, oferind participanților un program intens care a îmbinat armonios dimensiunea duhovnicească cu cea educativă și recreativă.

Copiii de ieri, tinerii animatori de astăzi

Un aspect emoționant al acestei ediții a fost echipa de animatori, formată din adolescenți din parohie care, în anii trecuți, participau la tabără ca beneficiari. Deveniți tineri responsabili, ei au ales să dăruiască mai departe din bucuria primită, coordonând jocurile și oferind sprijin celor mai mici, devenind astfel modele vii de continuitate în comunitatea noastră.

Credință, tradiție și autocunoaștere

Tabăra a debutat sub ocrotirea sfinților: chiar în primele momente, copiii au realizat un atelier creativ în cadrul căruia și-au confecționat îngerașul păzitor, simbol al purtării de grijă a lui Dumnezeu și un tovarăș de drum pentru întreaga săptămână.

Ulterior, fiecare dimineață a început cu rugăciune, programul fiind pus sub ocrotirea Sfintei Cuvioasă Mavra din Ceahlău și a Sfintei Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea. Preoteasa Anca i-a ghidat pe copii în tainele trăirii creștine, oferindu-le fiecăruia, ca dar de suflet, icoana sfintei ocrotitoare.

Dimensiunea educativă a fost completată de părintele Ionuț printr-un atelier de comunicare și relaționare bazat pe valorile evanghelice.

Un moment deosebit, profund ancorat în spiritualitate, a fost atelierul de toacă susținut de tânărul Nicolae Dascălu. Copiii au fost fascinați să descopere taina acestui instrument, a cărui rezonanță amintește de Noe care chema animalele la corabie, dar și de Răstignirea Mântuitorului, realizând astfel o legătură directă cu rădăcinile ortodoxe.

Ateliere, clipe de liniște și „La Gioia dei talenti”

Pe lângă atelierele de dans și folclor (unde copiii au învățat pași din Ciuleandra, Hora moldovenească sau Brașoveanca) și jocurile dinamice cu apă și de echipă, programul a oferit și un profund echilibru sufletesc.

În momentul zilnic de “silenzio” (liniște), copiii au lucrat împreună la „pânza prieteniei”, au dat formă „cortului odihnei” și au așezat în „borcanul cu amintiri și mulțumiri” gândurile lor de recunoștință, cultivând comuniunea frățească.

Un alt atelier a fost cel al întâlnirii cu sfântul ocrotitor. Copiii și animatorii au primit în dar icoana sfântului. Cu toții ai cunoscut sfinți mai puțin cunoscuți, spre exemplu Sfânta Amalia, Sfântul Patrick, Sfânta Victoria,…

Săptămâna a fost completată de serata specială „La Gioia dei talenti”, unde fiecare participant a urcat pe scenă pentru a-și pune în lumină darurile unice – de la desen și muzică, până la poezie și sport.

O zi de poveste la Giardino Sigurtà

Punctul culminant al taberei a avut loc vineri, când întreaga comunitate a pornit într-o călătorie la parcul Giardino Sigurtà din Valeggio sul Mincio. În acest decor natural de o frumusețe rarisimă, copiii au desfășurat jocuri de echipă și au purtat discuții de suflet, reflectând la tot ceea ce au învățat despre Dumnezeu, sfinți și aproapele pe parcursul anului catehetic.

Gânduri de recunoștință

Tabăra s-a încheiat cu promisiunea revederii. Această săptămână binecuvântată a fost posibilă datorită implicării jertfelnice a părinților, generozității voluntarilor, sprijinului doamnei preotese Anca, îndrumării părintelui Ionuț și entuziasmului animatorilor. Parohia noastră continuă să rămână o oază duhovnicească, ajutându-i pe copiii români să își păstreze credința, limba și tradițiile strămoșești.

Preot Ionuț Dascălu

 

Foto credit: Episcopia Italiei