Seleziona la tua lingua

Cerca

Distanța fizică depășită de cunoașterea și apropierea sufletească

În contextul proiectului de înfrățire între parohiile ortodoxe române din România cu cele din Diaspora, în acest an omagial al pastorației românilor din afara granițelor, parohia noastră "Zămislirea Maicii Domnului" din Roma a ales să se înfrățească cu două parohii, una din Maramureș și alta din Moldova.

Cu parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Târgul Lăpuș, păstorită de către Pr. Andrei Baboșan, profesor la Seminarul Teologic Român din Baia Mare, am avut o primă întâlnire on line. Întâlnirea a debutat cu o poveste pentru cei mici, citită de către doamna Preoteasă Elena Ursachi și a continuat cu o expunere succintă a istoriei parohiei noastre și a activității liturgice și pastorale pe care o desfășurăm. Această prezentare ne-a introdus, de fapt, într-un dialog duhovnicesc, prin care credincioșii din țară au putut înțelege ”de la sursă” cum își trăiesc credința frații lor din Italia.

Emoționante și pline de duh au fost și mărturiile a două credincioase din parohia noastră, care au împărtășit cu sinceritate tuturor cum încadrarea în viața parohiei îi face să se simtă ”acasă”, chiar dacă sunt în străinătate, și cum harul lui Dumnezeu, ce lucrează prin Sfintele Taine, de care s-au apropiat cu smerenie, le-a schimbat viața.

Înfrățirea noastră va continua prin organizarea împreună a altor activități folositoare de suflet.

Slavă lui Dumnezeu pentru această oportunitate de cunoaștere și apropiere sufletească, necondiționată de distanța fizică.

 

Pr. Ilie Ursachi