Seleziona la tua lingua

Cerca

Hramul parohiei Mestrino – Padova Vest

Cu mare bucurie, în ziua de 3 mai 2018 am sărbătorit  pe Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici ocrotitorul parohiei noastre  Mestrino Padova Vest. S-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu un sobor de 9 preoți din Protopopiatul Triveneto II,  după care în cadrul ședinței protopopiale s-a susținut o conferință pentru preoți cu tema  "Biserica și neamul românesc în gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae"  de către Părintele Gheorghe Verzea de la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Padova. 

Aceeași bucurie am împărtășit-o și duminică 6 mai 2018 cu restul credincioșilor care nu au putut fi prezenți pe 3 mai la biserică de ziua Sfântului Irodion.

Rugăm pe Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici  să ne ajute la mântuirea sufletelor noastre.

Dăm slavă Domnului pentru toate!

Preot Paroh, Nicolae Secită