În perioada Postului Mare la Parohia "Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare" din Roma - Torre Angela s-au desfășurat în fiecare duminică convorbiri duhovnicești de suflet folositoare, în cadrul cărora credincioșii au avut bucuria de a cunoaște îndeaproape câte o familie de preot invitată special pentru a da câte o mărturie despre propria familie, despre momentele de început, despre clipele grele, dar și despre cele frumoase. Deasemenea a fost evidențiat rolul părinților în creșterea copiilor, s-au identificat sfaturi utile pentru depășirea situațiilor dificile, precum și gesturi-cheie care pot înfrumuseța ziua soției/soțului. Tot cu același prilej s-au prezentat soluții de lectură dedicate familiei, dintre cărțile prezente în Biblioteca Parohială, la care credincioșii pot recurge oricând.
Invitații de seamă care au bucurat inimile credincioșilor au fost PC Părinte Mihai și Psa Marta Gabriela Popescu de la Centrul Eparhial, PC Părinte Protopop Alin Cristian și Psa Daniela Olteanu de la Parohia “Sfântul Dionisie Exiguul” - Fiumicino, PC Părinte Consilier Ilie și Psa Elena Ursachi de la Parohia "Zămislirea Maicii Domnului" Roma - La Rustica, PC Părinte Liviu și Psa Valentina Baciu de la Parohia “Sf Cuv Simeon și Amfilohie de la Pângărați” - Cerveteri, precum și PC Părinte Consilier Cristian și Psa Ecaterina Țuțuroi de la Parohia “Sf Nichita Romanul” Roma - Pantano, care prin mărturiile și cuvintele de folos, au prilejuit o mare bucurie tuturor celor prezenți.
După Învierea Domnului, întâlnirile vor avea ca protagoniști familii ale credincioșilor din Parohie, care își vor împărtăși experiența proprie, având astfel posibilitatea de a se cunoaște mai bine, de a se sprijini reciproc și de a mărturisi pe Hristos în mijlocul nostru.
Foto credit: Episcopia Italiei







