La sinfonia delle feste cristiane – Verona

Urmând îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan de a face cunoscută spiritualitatea ortodoxă, parohia”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Zenon” din Verona, în colaborare cu Departamentul pentru Cateheză al Diecezei Catolice din Verona si cu Biroul pentru Pastorală prin Artă ”Karis” organizează și în acest an un ciclu de întâlniri catehetice cu titlul: ”La sinfonia delle feste cristiane ".
În cadrul primelor trei conferințe, care au avut loc în fiecare seară de luni, în localitatea Legnago, părintele protopop Gabor Codrea împreună cu prof. univ. Don Antonio Scatolini, critic de artă și expert în arta religioasă occidentală, au făcut prezentare succintă a specificului Zilelor din Săptămâna Patimilor în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică, după care s-a făcut o exegeză a icoanei și a unui tablou occidental al sărbătorii.
În explicarea icoanelor s-a evidențiat evoluția iconografiei praznicelor, importanța semantică a culorilor, gesturilor, însemnelor, precum și felul în care icoana ”relatează” textul scripturistic, imnografia și scrierile patristice referitoare la această perioadă.







