Participare la Maratonul organizat pentru combaterea cancerului la sân - Parohia ”Zămislirea Maicii Domnului”, Roma, La Rustica

Și anul acesta parohia ”Zămislirea Maicii Domnului” din Roma a participat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, la Maratonul organizat la Roma cu scop caritativ. Este vorba de o acțiune caritabilă de mare amploare, foarte mediatizată, organizată în vederea obținerii de fonduri financiare folosite în cercetare pentru combaterea cancerului la sân. Animatorul și organizatorul grupului de români a fost, ca de obicei, medicul italian Massimo Liberatori.
Pr. Ilie Ursachi







