Seleziona la tua lingua

Cerca

Pe urmele Sfinților-Parohia Viterbo

Duminică 7 noiembrie, după Sfânta Liturghie, cu mic și mare , un grup de credincioși ai parohiei Sfântului Calinic din Viterbo, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Vicar Atanasie de Bogdania, au vizitat catedrala San Lorenzo din Viterbo unde se păstrează cu mare cinste Sfintele moaște ale Mucenicilor Valentin preotul și diaconul Ilarie.

Acești Sfinți sărbătoriți în fiecare an în ziua de 3 noiembrie, sunt originari din răsărit, și au fost propovăduitori ai lui Hristos și încreștinători ai pământului Etruriei din care făcea parte și orașul Surena (Viterbo), în secolul IV până în vremea persecuției inițiată de împăratul Maximian împotriva creștinilor din anul 304.

Cu cântări și lecturi duhovnicești închinate Sfinților Mucenici și Maicii Domnului, toți cei care au participat, s-au rugat și s-au închinat Sfintelor Moaște și au putut să atingă piatra pe care au fost decapitați pentru credință.

Atât modelul lor de credință cât și bucuria Harului pe care am trăit-o ne încredințează să mulțumim Domnului și să-L rugăm ca în fiecare an de acum încolo să ne învrednicească să ne întâlnim cu Sfinții Valentin și Ilarie, ocrotitori și mijlocitori în rugăciune pentru noi.

 

a consemnat Joian Bianca Andreea