Într-o epocă marcată de provocări pastorale complexe și de o profundă nevoie de orientare duhovnicească, responsabilitatea viitorilor slujitori ai Sfântului Altar devine tot mai mare, mai ales în contextul misionar al diasporei. Noi, studenții români din cadrul Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, am avut deosebita bucurie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de a participa la un cuvânt de învățătură ziditor, rostit de Părintele Arhimandrit Maxim Drăguț.
La începutul prelegerii, Părintele Maxim a transmis cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Siluan, precum și îndemnul de a valorifica această perioadă a studiilor universitare, cultivând atât mintea prin studiu, cât și sufletul prin rugăciune.
Împărtășindu-ne din experiența sa monahală și pastorală, dobândită inclusiv pe tărâmul Italiei, părintele ne-a așezat înainte câteva repere esențiale privind paza sufletului, vocația jertfelnică a preoției și rânduiala lăuntrică necesară slujitorului lui Hristos.
Pastorația în diaspora – o lucrare a apropierii și a iubirii
Părintele Maxim a subliniat faptul că pastorația în diaspora are particularități aparte și presupune o apropiere autentică de credincioși, pentru a-i aduce și păstra în sânul Bisericii. Preoția nu poate fi redusă la statutul unei simple profesii sau ocupații administrative, ci reprezintă o chemare dumnezeiască și o slujire jertfelnică.
Scopul ultim al slujirii preotului este mântuirea credincioșilor și călăuzirea lor către Hristos, nu atingerea unor obiective economice sau administrative. Păstorul de suflete este chemat să fie aproape de oameni, iubindu-i așa cum sunt, cu neputințele și căderile lor, lucrând neîncetat la ridicarea lor și având permanent conștiința propriei nevrednicii înaintea Sfântului Potir.
Pericolul concurenței și al mândriei
Un punct central al întâlnirii a fost avertismentul privind ispita concurenței între parohii și între slujitori. Părintele a atras atenția asupra pericolului invidiei și al dorinței de afirmare, amintindu-ne că toți clericii se împărtășesc din același Trup și Sânge al Mântuitorului.
Bisericile nu pot fi privite ca niște structuri comerciale, iar credincioșii nu reprezintă o proprietate personală asupra căreia preotul să exercite control. Dimpotrivă, slujitorul lui Hristos trebuie să se bucure sincer atunci când o altă parohie rodește frumos și să aibă smerenia de a învăța de la ceilalți preoți, cerând sfat și sprijin atunci când este nevoie.
Totodată, părintele a subliniat că atunci când un credincios alege să frecventeze o altă biserică, reacția preotului nu trebuie să fie una de supărare sau constrângere, ci de rugăciune, discernământ și, dacă este cazul, de cercetare sinceră a propriei conștiințe.
Taina Spovedaniei și discernământul pastoral
Referindu-se la lucrarea duhovnicească a Spovedaniei, Părintele Maxim a insistat asupra importanței răbdării pastorale. Viitorii preoți sunt chemați să asculte cu atenție și dragoste durerile oamenilor, lăsându-i să își deschidă sufletul înainte de a le oferi sfaturi sau îndrumări.
Această capacitate de discernământ se dobândește prin rugăciune, experiență și printr-un contact constant cu literatura ascetică și filocalică. Canoanele nu trebuie aplicate mecanic, ci ca un medicament duhovnicesc menit să ridice sufletul celui căzut și să țină cont de puterea și situația fiecăruia.
Familia preotului – „biserica de acasă”
Un alt subiect de mare importanță a fost echilibrul dintre slujirea pastorală și viața de familie. Părintele a atras atenția asupra riscului ca preotul să își neglijeze propria familie din dorința de a răspunde permanent nevoilor parohiei.
Viitorii slujitori trebuie să fie sinceri încă de la început cu viitoarele lor soții în privința dificultăților și sacrificiilor pe care le presupune slujirea în diaspora. Familia preotului are nevoie de timp, atenție și prezență reală, iar copiii trebuie să simtă iubirea și apropierea tatălui lor, nu doar exigența rolului public pe care acesta îl are în comunitate.
Părintele a recomandat, de asemenea, ca preotul să nu fie duhovnicul propriei familii, pentru a păstra echilibrul și sănătatea relațiilor familiale.
Importanța spovedaniei clericilor
În partea finală a întâlnirii, Părintele Maxim a vorbit despre necesitatea pregătirii lăuntrice a clericilor și despre importanța spovedaniei regulate a slujitorilor.
Preotul nu poate chema credincioșii la pocăință dacă el însuși nu trăiește această lucrare. Orice păcat nemărturisit se adună în suflet și afectează lucrarea duhovnicească a slujitorului. De aceea, clericul trebuie să aibă un duhovnic și să se spovedească frecvent, cultivând permanent starea de pocăință, rugăciune și pace cu toți oamenii.
Totodată, părintele a evidențiat importanța postului, a înfrânării și a participării conștiente la sfintele slujbe, pentru ca preotul să poată sta înaintea Sfântului Altar cu inimă curată și cu responsabilitate duhovnicească.
O chemare la slujire jertfelnică
Cuvântul Părintelui Maxim a reprezentat pentru noi, tinerii studenți, un puternic îndemn la asumarea preoției ca drum al iubirii jertfelnice și al smereniei.
Într-o lume tot mai fragmentată și grăbită, slujitorul lui Hristos este chemat să devină om al păcii, al răbdării și al comuniunii, purtând cu responsabilitate și dragoste crucea slujirii sale până la capăt.
Evenimentul a fost coordonat de Departamentul Educațional al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, aflat sub coordonarea părintelui Marius Margasiu, și face parte dintr-o serie de întâlniri semestriale organizate în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Foto credit: Episcopia Italiei
