Sărbătoarea primului hram al paraclisului "Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul", Torino 2

După sfințirea de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un sobor de preoți din zona Piemonte (pe data de 13 Septembrie 2021) al noului sediu al filialei din Torino a Asociației „San Lorenzo dei Romeni ETS” și al Asociației „Centrul pentru Ajutor dedicat Vieții Sf. Muceniță Filoteia ODV” și a binecuvântării lucrărilor de înfrumusețare a Paraclisului amenajat în cadrul sediului, ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Eufrosin Bucătarul, anul acesta a fost sărbătorit primul hram al acestui paraclis.
Întrucât s-a dorit prăznuirea hramului în paraclisul "Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul", a fost anticipată săvârșirea Sfintei Liturghii în ziua de sâmbătă 10 Septembrie 2022, urmată de săvârșirea slujbei Parastasului pentru ctitorii Centrului Social: părintele Lucian Roșu dimpreună cu toți cei adormiți.
În cuvântul de învățătură părintele Vasile Istina, a vorbit despre viața Sfântului Cuvios Eufrosin și a îndemnat pe credincioșii și voluntarii participanți, să urmeze exemplul viețuirii Sfântului în slujirea aproapelui, așa precum făcea el la mânăstire, împlinind toate ca pentru Dumnezeu.
În încheiere, părintele Paroh Gabriel Burcescu a mulțumit celor prezenți pentru participare și împreună rugăciune, bucuria prăznuirii fiind continuată cu o agapă frățească în cinstea Sfântului Cuvios Eufrosin Bucătarul.
"Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eufrosine, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre."
(Troparul Cuviosului Eufrosin, cinstit pe 11 septembrie).







