Seleziona la tua lingua

Cerca

Duminică 14 iunie, după-amiază, 50 de copii și adulți din parohiile Camposampiero și Mestrino, au ajuns la Penia di Canazei, locul în care, de 12 ani s-a desfășurat tabăra de vară.  

Dolomiții impunători care străpung cerul, brazii care îi urmează spre înalt, traseele turistice cercetate sau necercetate încă, locurile de joacă și terenurile sportive provocatoare și mai ales, structura hotelieră în care poposim an de an si care corespunde tuturor obiectivelor noastre: camere de dormit cu câte 2, 3 sau patru locuri, sală de mese, sală de clasă și capelă de rugăciune.  

Fiecare zi are specificul ei, dar programul de dimineață ne introduce în cele ale zilei, cu cele de folos pentru trup și suflet, gimnastica de înviorare, rugăciunea de dimineață și un mic dejun diversificat și pe gustul tuturor. 

Ce vom face anul acesta? 

Vom încerca să concretizăm tema aleasă:

"Dragostea naturii revărsată în sufletele noastre!" cu lucrări pe care le vom prezenta în zilele următoare. 

Astăzi în prima zi, am refăcut cunoștință cu cele două parcuri din apropierea hotelului nostru "Santa Maria ad Nives". 

Ochii copiilor trădează bucuria de a fi împreună, de a se juca și...mai ales de a uita pentru un timp, emoțiile din timpul anului școlar. 

Acestea sunt cuvintele pentru astăzi. 

Ne vedem la sfârșitul taberei !

 

 

 

Foto credit: Episcopia Italiei