Este mult prea puternică, rară și emoționantă povestea aceasta pentru a fi trecută cu vederea.
Această mamă a făcut un atac vascular cerebral în 2008, când avea 68 ani, iar în 2010 a fost adusă de fiul ei la Roma în stare foarte gravă. După o săptămână de la internarea în spital a intrat în comă, iar el, cu semnătură, a luat-o acasă. Fiindcă nu-și permitea o asistentă la domiciliu a trebuit să o îngrijească cu mâinile și priceperea lui. Avea 43 de ani. Venise în Italia să-și facă un rost mai bun în viață. A fost o vreme membru al Filarmonicii din Roma, fiind un iubitor și intrepret al muzicii jazz. În același timp reastura mobilă veche și instrumente muzicale. A fost nevoit, însă, să renunțe la tot și să o îngrijească pe mama bolnavă. Cu dragostea și grija lui a reușit să o trezească din comă și de atunci a decis să nu o mai lase în nicio structură spitalicească.
Dar, această decizie de a o îngriji pe mamă, doar el personal, dedicând tot timpul său pentru asta, a făcut ca viața sa personală să aibă mult de suferit, mai ales că, după cinci ani, ea a trecut în stare vegetativă. Așa se face că a lucrat din ce în ce mai puțin și, treptat - treptat, a rămas fără muncă și fără soție, ajungând ca, amândoi, să trăiască dintr-un ajutor lunar de 500 euro - un drept al bătrânei acordat de către Agenția Sanitară Locală (ASL).
De atunci, din prima zi a paraliziei mamei sale, pentru 15 ani împliniți, se poate spune că viața acestui om se poate măsura în scutece schimbate, cearșafuri spălate, prosoape dezinfectate, plăgi și răni vindecate, medicamente și mâncare administrate, lingură cu lingură, ca să-și hrănească mama imobilizată la pat.
În tot acest timp nu au dus-o prea bine, ci au avut multe lipsuri, nevoi, crize (una mai grea decât alta), iar în perioada pandemiei au trecut des prin momente când în frigider aveau doar 1/2 litru de lapte și 2 ouă. Prezența voluntarelor a fost de un real folos, dar necesitățile nu puteau fi mereu acoperite.
Pentru nevoile duhovnicești au fost vizitați, ajutați și cercetați cu multă dragoste (și discreție) de către Părintele Horia Grădinaru (Dumnezeu să-l odihnească în pace!) care, în momentul cel mai dificil al pandemiei, când nu se putea circula liber pe străzi, a făcut cunoscut cazul, implicând voluntarii. Au fost, chiar, colindați de un grup de tineri de la o parohie din Roma.
S-au făcut apeluri publice și pe paginile online, la intervale regulate, iar români cu suflet nu au ezitat să sară în ajutor.
Povestea lor este mult mai lungă și mai complexă decât se poate povesti aici. În această perioadă de 15 ani, fiul a avut și el momente de boală, de căderi, de disperare și de neputință. A transformat ziua în noapte și noapte în zi, s-a "împrietenit" cu alcoolul, refuzând susținerea vreunui specialist de frica asistenței sociale, care i-ar fi luat mama. A acceptat doar susținerea voluntarelor. Cu toate alunecările sale nu a neglijat-o niciun moment pe mama. Voluntarele dau mărturie că a fost hrănită, îngrijită, ținută în condiții de igienă impecabile și mult iubită, până pe 4 ianuarie 2026, când, la hotarul celor 86 de ani, ”mama Jeni” a plecat la Domnul. A fost repatriată și înmormântată la Cluj, lângă soțul ei.
Acum, fiul are 58 ani și trebuie să o ia de la capăt. Și o să reușească, nu doar pentru că este o persoană inteligentă și determinată, dar și pentru că va rămâne înconjurat cu dragoste creștinească de ”îngerii păzitori”, adică de volunatri, și integrat într-o comunitate parohială, care s-a oferit să-l ”adopte”.
Elena Agapi
Voluntară la Spitalul A. Gemelli, Roma
